21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDecizia CCR, favorabilă lui Traian Băsescu

Decizia CCR, favorabilă lui Traian Băsescu

Curtea Constituţională a decis ieri că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente. Ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Mircea Duşa, a declarat pentru Mediafax că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza ordonanţei de guvern, şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat CCR. Guvernul susţine că parlamentul trebuie să pună în acord legislaţia.

Potrivit deciziei Curţii Constituţionale, referendumul pentru demiterea preşedintelui va fi valid doar dacă la el participă jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente“, se arată în comunicatul CCR.
Ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Mircea Duşă, a declarat ieri că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza ordonanţei de guvern, şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat CCR. Ordonanţa de urgenţă spune că preşedintele este demis în cazul în care jumătate din cei prezenţi la urne votează în favoarea acestui lucru. Guvernul a anunţat că va respecta decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii referendumului, precizând totodată că este sarcina parlamentului să pună cât mai repede în acord legislaţia privind referendumul cu decizia luată de Curte.

Căile de atac ale PDL

PDL consideră că, în privinţa Legii referendumului, CCR a declarat acest proiect neconstituţional, a afirmat, ieri, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, arătând că decizia Curţii stabileşte că preşedintele poate fi demis doar cu 50% plus unu din numărul alegătorilor înscrişi pe liste.
PDL cere guvernului să pună în acord prin ordonanţă de urgenţă Legea referendumului cu decizia Curţii Constituţionale, a declarat, ieri, vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu, arătând că nu stă în puterea PDL convocarea unei sesiuni extraordinare pentru rezolvarea acestui lucru.
„Victor Ponta are posibilitatea şi obligaţia să emită o nouă ordonanţă de urgenţă care să pună în acord legislaţia referendumului cu decizia Curţii Constituţionale (…) Îi cerem guvernului să pună în acord prin ordonanţă de urgenţă Legea referendumului cu decizia Curţii“, a precizat Boureanu, într-o conferinţă de presă. El a adăugat că există două căi eficiente de atac. „O cale de atac ar fi ca guvernul să publice hotărârea Curţii Constituţionale prin care i se dă dreptul să se pronunţe pe hotărârile parlamentului, iar PDL să atace din nou la Curte schimbarea Avocatului Poporului şi Avocatul Poporului să poată ataca ordonanţa de urgenţă neconstituţională“, a spus Boureanu.
El a precizat că a doua variantă este de a cere lui Victor Ponta să pună în acord prin ordonanţă de urgenţă legislaţia referendumului cu decizia Curţii Constituţionale. Cristian Boureanu a mai spus că, dacă nici nu se publică în Monitorul Oficial decizia Curţii, PDL va depune plângere penală şi va continua să militeze pentru apărarea democraţiei. „Nu vom valida niciodată o astfel de atitudine, un astfel de atac la instituţiile de stat“, a spus Boureanu. Întrebat în legătură cu faptul că Ministerul de Interne a anunţat că referendumul va fi organizat pe baza ordonanţei de urgenţă, Boureanu a spus că, chiar dacă USL va continua să blocheze încă 25 de zile publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii, în final validarea referendumului se va face tot de către Curtea Constituţională, care „are foarte clar o decizie despre cum poate fi validat orice referendum“.

Creşte îngrijorarea în Europa

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat că monitorizează cu mare atenţie evenimentele din România, iar în cazul în care se înregistrează încălcări ale regulilor şi standardelor europene, Comisia Europeană ar trebui să acţioneze imediat. „Noi monitorizăm cu mare atenţie evenimentele din România. Se pare că asistăm la o luptă politică de o intensitate surprinzătoare între două tabere ireconciliabile. În cazul în care sunt încălcări ale regulilor şi standardelor europene, Comisia Europeană trebuie să acţioneze imediat. Suntem o Uniune a valorilor şi standardelor legale comune, care trebuie respectate de toţi membrii fără excepţie. Este datoria noastră să acţionăm în caz că acestea sunt violate“, a declarat ieri Schulz, potrivit unui comunicat de presă. Martin Schulz este membru al Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), el fiind ales preşedinte al Parlamentului European în ianuarie anul acesta, anterior el fiind liderul grupului Socialiştilor şi Democraţilor europeni (S&D) din PE.
Şi Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea faţă de „viteza şi de consecinţele deciziilor luate în ultimele săptămâni în România“, a declarat ieri în cadrul informării zilnice purtătorul de cuvânt al executivului UE.  Potrivit reprezentantului european, Comisia urmăreşte situaţia şi are mai multe întrebări cu privire la respectarea „independenţei CCR şi a puterilor legale prevăzute de Constituţie“, informează Reuters.
„Pot spune că suntem îngrijoraţi, şi am mai spus asta, suntem îngrijoraţi de viteza şi de consecințele deciziilor luate în ultimele săptămâni şi mai avem multe întrebări cu privire la problema respectării independenţei Curţii Constituţionale şi a puterilor legale prevăzute de Constituţie“, a declarat Pia Ahrenkilde Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS