15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMischie, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Mischie, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Curtea de Apel din Timişoara l-a condamnat ieri pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. În dosarul în care era judecat pentru fapte de corupţie, ex-liderul pesediştilor gorjeni a primit din partea magistraţilor timişoreni o pedeapsă cu închisoarea de trei ani pentru trafic de influenţă şi de patru ani pentru luare de mită. În urma contopirii celor două pedepse, Curtea de Apel din Timişoara a decis să îl condamne pe Nicolae Mischie la pedeapsa cea mai grea, respectiv de patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia pronunţată ieri de Curtea de Apel din Timişoara nu este definitivă. Sentinţa poate fi atacată în termen de zece zile prin recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligat să-i plătească 325.784 de lei
lui Mocanu

Denisa Botoca, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel din Timişoara, a declarat că Nicolae Mischie a mai fost obligat, prin sentinţa pronunţată, la plata a 325.784,93 lei către omul de afaceri Clement Mocanu. Acesta din urmă a fost cel care s-a şi autodenunţat la procurorii anticorupţie că i-a oferit mită fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj pentru a putea beneficia de lucrări, pe raza judeţului, pentru firma sa de construcţii. De precizat că unul dintre magistraţii timişoreni a avut o opinie separată în dosar în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită şi a solicitat achitarea. Opinia majoritară a judecătorilor a fost însă de respingere a apelului formulat de Nicolae Mischie şi admiterea apelului Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ultima şansă de scăpare pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj va rămâne recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Va contesta sentinţa

Nicolae Mischie s-a declarat nemulţumit de decizia magistraţilor, considerând că este nedreaptă, şi a precizat că avocaţii săi vor face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ex-liderul PSD Gorj a fost condamnat iniţial de Tribunalul Gorj la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Condamnarea a fost menţinută de Curtea de Apel din Timişoara, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa, iar dosarul a fost trimis spre rejudecare Curţii de Apel din Craiova. După mai multe amânări, rămâneri în pronunţare şi repuneri pe rol, Curtea de Apel din Timişoara a decis ieri să-l condamne pe Mischie la patru ani de închisoare cu executare pentru că a primit mită. Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, faptele s-au petrecut în perioada 1999 – 2002, Mischie fiind acuzat de procurori că ar fi primit mită în valoare de mai multe sute de mii de euro, sub formă de autoturisme, mobilier, aparatură electrocasnică sau lucrări de construcţii, de la omul de afaceri Clement Mocanu, pe care l-ar fi ajutat să obţină contracte publice preferenţiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS