G. Mil. Demetrescu, avocat craiovean şi pasionat cercetător al trecutului nostru, vorbea, în anii ‘20, despre vechea locuinţă a Banilor
şi împrejurimile acesteia
Demetrescu nu era prea mulţumit de ceea ce aflase, răscolind arhivele vremurilor de demult. „Vechea locuinţă a Banilor – cuibul unde a sălăşluit puterea Băniei Oltene peste cele cinci judeţe ale sale, este dispărută definitiv din viaţa oraşului încă din anul 1889, când «zidurile rămăşiţe ale clădirei fostei Bănii» au fost dărâmate definitiv de către Primăria Oraşului, spre a se curăţi strada de aceste ruine, ce nu mai erau bune de nimic. Chestiunea aceasta data încă din 1879, când se hotărâse de Comună vânzarea acestor locuri, cât şi altele pe care se afla «Temniţa veche», alături cu locurile clădirei Băniei. Pe acel timp pe aceste locuri se găseau înfiinţate de Primărie pescăriile oraşului, care au stat aci până pe la 1874-1875, când au fost strămutate pe locurile din strada Justiţiei (fostă Episcopiei), şi apoi în Piaţa Nouă, după 1890“.
Pierdute în reconstrucţii
Despre această veche locuinţă a Banilor, „dărâmată astfel în zilele noastre de totală prefacere a Craiovei, def. August Peşacov, în ale sale «Schiţe din Istoria Craiovei» spunea că este o «curte cu ziduri înalte, învechite şi străpunse de găuri pentru tunuri şi puşti, ce se întindea între stradele Elca şi Sft. Dumitru de o parte şi între Madona Dudu de alta». Alături cu casele Domneşti ale Băniei, unde se odihnia boerii Domniei, se afla hanul mănăstirei Hurezului şi cu paraclisul Domnesc. Acest han, despre care ni se dau detalii preţioase într’un raport austriac de prin anii 1718-1730 (Hurmuzachi, Documente, IX. Pag 631), este arătat ca fiind «o clădire lungă, închisă cu ziduri de cărămidă», ce servea de loc de negoţ Companiei orientale, unde aceşti negustori din părţile răsăritului îşi aveau aşezarea. Hanul servea mai cu seamă la bâlciul ce se ţinea aci, cam timp de patru săptămâni, ceace ne face să aflăm că vechea Craiova era reputată şi pe acele timpuri ca un bun loc de comerţ“.
Hanul Nemţesc
Descris din interior, hanul avea „mari camere boltite, înşirate jur-împrejur pentru aşezămintele negustorilor, iar în mijlocul curţii se ridica un foişor înalt, ce se zicea că servea şi de local de bursă neguţătorimei Craiovene, dar care poate să fi fost şi observator militar. Această veche clădire fusese întemeiată de către egumenul mănăstirei Hurezului, Ioan Arhimandritul, desigur cam în acelaş timp când se clădea şi frumoasa mănăstire din Vâlcea cu acelaş nume, între 1693-1700“.
Acela era hanul, care a jucat, spunea G. Mil. Demetrescu, „un rol destul de însemnat în trecutul Craiovei, şi care în timpurile mai noui era numit de toată lumea Hanul Nemţesc, până când şi zidurile cele vechi, ce mai rămăsese din vechea clădire dela 1700 a egumenului Ioan dela Hurezu, au fost dărâmate din porunca administraţiei comunale din 1889, spre a nu mai rămâne nimic din tot ce fusese până aici“.
Cum a dispărut temniţa
În Craiova, în spatele Curţii Băniei, de fapt, chiar în aceeaşi curte, „se afla temniţa oraşului. Ea a existat până în anul 1862, când a fost mutată de aci, pentru că organizarea nouă a închisorilor cerea cu totul o altă executare a pedepselor, de cât aruncarea în gropi a celor condamnaţi la temniţă. Dela 1862, de când temniţa a fost mutată, s’a pus în discuţia Consiliului comunal al Craiovei dărâmarea restului de ziduri rămase din vechea temniţă. Abia în 1886 Noembrie 25 această chestie a fost definitiv resolvată, în sensul că tot locul numit «temniţa veche», din strada Madona Dudu şi până în zidul din strada Hurezu (care este vechiul zid şi astăzi existent al Curţii Băniei), a fost vândut fostului institutor I. Pârvulescu cu suma de 15.165 lei“.
Reminiscenţe. Doar asta mai rămăsese pentru autor, dar şi pentru contemporanii săi. „Şi astfel, încet, sigur şi fără nicio părere de rău, cei din’aintea noastră au curăţit, modernizând (?!) un întreg cartier istoric al Craiovei, după urma căruia nu ne-au mai rămas decât doar… amintiri de aceea ce-a fost odată…“.
