10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLiceele au început lupta pentru elevi

Liceele au început lupta pentru elevi

Elevii craioveni caută specializări practice, mulţi dintre ei dorind  să urmeze cursurile unui liceu de unde să se aleagă cu o diplomă de manichiuristă sau de asistentă medicală ori de specialist în domeniul hotelier. Cei care vor performanţă se îndreaptă spre colegiile teoretice cu tradiţie din Craiova.

Absolvenţii ciclului gimnazial din Bănie au avut ieri posibilitatea să-şi aleagă liceul pe care vor să-l urmeze sau să se reorienteze, dacă vor altă unitate decât cea pentru care optaseră inițial.
Liceele craiovene şi-au expus ieri ofertele de şcolarizare pentru anul 2012-2013, pentru absolvenţii claselor a VIII-a la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“. Este o tradiţie ca unităţile de învăţământ din Craiova să-şi prezinte cartea de vizită în faţa elevilor care urmează să se înscrie la cursurile liceale. Metodele acestora sunt diversificate şi atractive pentru absolvenţii de ciclu gimnazial, care astfel îşi pot forma o părere despre specializările pe care vor să le urmeze.
Ofertele au fost bogate, de la profilul uman la cel tehnic, de la cel  real la cel teologic, de la ştiinţe sociale la servicii. O întreagă paletă din care tinerii să aleagă: Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi“, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi“, Colegiul Naţional „Elena Cuza“, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“, Colegiul Naţional „Carol I“, Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu“ şi lista poate continua.

Oferte atractive

Adolescenţii care s-au oprit la standul Colegiului „Constantin Brâncuşi“ au putut găsi următoarele oferte: tehnician în turism, tehnician în domeniul hotelier, tehnician în activitatea de poştă, dar şi specializări în designul ambiental şi vestimentar. „Ne recomandă cei 141 de ani de tradiţie, noi continuăm tradiţia spiritului brâncuşian. Absolvenţii noştri se pot specializa ca tehnicieni în turism, comerţ, achiziţii produse, avem şi școală postliceală“, a explicat prof. Mihail Stan.
Colegiul „Fraţii Buzeşti“ s-a prezentat prin înşişi elevii săi. „Cartea de vizită sunt rezultatele noastre. Vreau să vă spun că mediile cu care s-a intrat în anul şcolar trecut sunt peste 9,50. Eu am fost aleasă să îmi prezint şcoala la Bursă, pentru că, împreună cu colegele mele avem cele mai bune rezultate din clasă“, a spus Cristina Andreea Dumitrescu, elevă în clasa a X-a H la Colegiul „Fraţii Buzeşti“ din Craiova.
Cele mai asaltate standuri au fost cele ale şcolilor care şi-au prezentat „pe viu“ domeniile de specializare, cum ar fi Colegiul Tehnic „Costin Neniţescu“, ai cărui elevi au demonstrat cum este să fii specialist în estetica şi igiena corpului uman sau în  industria textilă şi pielărie. De asemenea, elevii Liceului „Marin Sorescu“ au găsit o metodă inedită de a-şi prezenta şcoala: şi-au demonstrat măiestria artistică în faţa tuturor, schiţând un portret sau interpretând un cântec.
 
Alegere practică

Ce îşi doresc adolescenţii craioveni? „Am venit să mă interesez pentru liceu. Încă nu am optat pentru unul. Îmi doresc o specializare pentru manichiuristă şi pedichiuristă. Pot învăţa o meserie pentru viitorul meu“, a afirmat Mădălina Goanţă, elevă la Şcoala Generală nr. 36 din Craiova.
Rebeca, altă absolventă a clasei a VIII-a, îşi doreşte specializare în domeniul medical. „Eu vreau să urmez un liceu sanitar pentru că îmi doresc să devin asistent medical“, a spus adolescenta.

Tradiţie
„Bursa ofertelor şcolare“ este o acţiune care sprijină orientarea şcolară şi profesională a absolvenţilor de gimnaziu. Fiecare unitate de învăţământ va prezenta profilul pentru anul şcolar 2012-2013, numărul de locuri propuse, condiţiile specifice, facilităţile oferite. Bursa este în acest an la cea de-a XIV-a ediţie şi a fost organizată prin grija Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi a Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educațională Dolj, prin Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică.

Plan de şcolarizare pentru clasa a IX-a
„Anul şcolar 2012-2013 prevede peste 6.000 de locuri pentru şcolile craiovene pentru clasa a IX-a, din care 2.500 pentru profilul teoretic, 3.178 pentru cel tehnic şi 308 pentru profilul vocațional. Din acest an se reînfiinţează şi învăţământul profesional, care se adresează celor care promovează clasa a IX-a anul acesta sau din anii anteriori, dar care nu au împlinit 18 ani.
Unităţile şcolare au propria strategie de prezentare a ofertei de şcolarizare, pentru a atrage elevii din clasa a VIII-a“, a precizat Cătălin Spiridon, inspector general adjunct al ISJ Dolj.

Bursa în mediul rural
Astăzi se desfăşoară „Caravana bursei ofertelor şcolare – 2012“ în următoarele locaţii: Grupul Şcolar „Dimitrie Filişanu“ Filiaşi, Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu“ Dăbuleni, Grupul Şcolar „Vintilă Horia“ Segarcea, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ Băileşti şi Grupul Şcolar „Ştefan Milcu“ Calafat.
În perioada 28 mai – 1 iunie 2012, caravana va merge pe următoarele trasee:
Craiova – Terpeziţa – Sălcuţa – Unirea;
Craiova – Goieşti – Melineşti – Fărcaş;
Craiova – Malu Mare – Bratovoeşti – Amărăştii de Jos;
Craiova – Predeşti – Brabova – Seaca de Pădure;
Craiova – Calopăr – Giurgiţa – Bârca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS