5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPersonalitatea săptămânii

Personalitatea săptămânii

Florence Nightingale

Florence NightingaleFlorence Nightingale, născută la 12 mai 1820 în Marea Britanie, a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Ea a fost nu numai prima infirmieră modernă, dar a și elaborat sistemul de realizare a statisticilor medicale. Cu ambiția și devotamentul ei, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituții de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar și cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii. În cartea „Observații privind îngrijirea bolnavilor“, ea a elaborat un sistem revoluționar pentru acele timpuri privind igiena, hrana, iluminatul încăperilor și îngrijirea sugarilor. Totodată, ea a creat un sistem de sănătate în India, a înființat și a condus școlile sanitare. Nimeni nu a fost deranjat de faptul că, practic, consultațiile aveau loc în dormitorul lui Florence sau prin corespondență. I-au cerut părerea miniștri, generali și directori, iar ea le răspundea mereu. A ajuns, astfel, să scrie peste 17.000 de scrisori, ceea ce-i conferă un loc înalt în istoria epistolografiei. Datorită ei s-au înființat Academia Medicală Militară și Școala de infirmiere de pe lângă Spitalul „Sf. Thomas“. A îngrijit soldaţii în războiul din Crimeea, a rămas apoi paralizată, dar a învins invaliditatea, continuând să îi ajute pe alţii. A murit pe 13 august 1910 și a fost înmormântată în cavoul familiei din East Wellow.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS