14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPoliţist doljean, prins la furat

Poliţist doljean, prins la furat

Un agent de la Poliţia Băileşti este anchetat pentru că ar fi furat două roţi de la maşina unui concitadin.
În „cel mai sigur oraş din România“, aşa cum numea Craiova primarul Antonie Solomon, în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, unui bărbat din cartierul Valea Roşie i-au dispărut două cauciucuri de la maşină. Supărat, acesta a sunat la 112 pentru a anunţa că a fost victima unui furt, iar poliţiştii de la Secţia 3 s-au pus pe treabă, încercând să-l depisteze pe autor. Greu lucru, însă, pentru că autorul furtului părea profesionist, ştergându-şi cu grijă toate urmele de la locul faptei, de parcă ar fi ştiut cum fac poliţiştii pentru a-i putea da de urmă.

La vânzare, pe internet

Câteva zile mai târziu, tot victima i-a ajutat pe oamenii legii să-l descopere pe autor. Căutând să achiziţioneze de pe internet, de pe un forum craiovean, două roţi cu tot cu cauciucuri, pentru a le înlocui pe cele furate, craioveanul Gheorghe D., de 55 de ani, a găsit scoase la vânzare, inclusiv cu poză, exact roţile care-i dispăruseră de la maşină.
Le-a spus anchetatorilor, iar de aici n-a mai fost decât un pas până la identificarea presupusului autor al furtului. Mare le-a fost surpriza poliţiştilor când şi-au dat seama că acesta este un… coleg de breaslă: Cristian Paul Popescu, de 23 de ani, agent în cadrul Poliţiei Băileşti, unde lucra ca… tehnician criminalist, adică era chiar acela care aduna urmele de la faţa locului în cazul altor furturi şi le furniza poliţiştilor de la Judiciar indicii care să ducă la identificarea autorilor!
Acum, agentul Popescu este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj a ţinut secret evenimentul, probabil ca să nu-şi „păteze“ onoarea, deşi autorul a fost identificat încă de pe 3 mai. Abia ieri după-amiază, după ce GdS a solicitat IPJ Dolj explicaţii privind tăcerea din jurul acestui furt, Compartimentul de presă al poliţiei doljene a reacţionat, emiţând un comunicat prin care comandantul IPJ Dolj era lăudat pentru „profesionalism şi imparţialitate în aplicarea legii“, în sensul că l-a dat afară pe poliţistul suspect de furt.
Adrian Dinu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS