17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFestivalul Berii, la Craiova

Festivalul Berii, la Craiova

Craiovenii sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână la Festivalul Berii, eveniment care se va desfăşura sâmbătă şi duminică pe Velodromul din Parcul „Nicolae Romanescu“ din Bănie. Seria de spectacole organizate cu această ocazie va fi deschisă în fiecare zi, la ora 16.00, cu recitaluri ale Ansamblului Folcloric „Maria Tănase“ din Craiova. Îşi vor da concursul Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Liana Popa, Lavinia Bârsoghe, Marius Măgureanu, Filuţa Bogdan, Marcu Nicolici, Manuela Motocu şi Aneta Sisu.
Sâmbătă, în prima zi de festival, după recitalul susţinut de Ansamblul „Maria Tănase“, craiovenii vor putea asista, începând cu ora 18.00, la un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric „Ion Şerban“ din Işalniţa, după care, de la ora 19.00, vor urca pe scenă cei de la Viţa de Vie, Narcotic Sound şi Guess Who. Duminică, de la ora 16.00, este programat un nou recital folcloric, care va fi urmat de concerte susţinute de Delia, Puya şi trupa Vunk. Intrarea publicului va fi liberă, iar organizatorii au anunţat că le pregătesc craiovenilor numeroase surprize pentru cele două zile de sărbătoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS