Craioveanul Boicea Radianu a fost un membru marcant al Partidului Liberal. Câteva gânduri vechi despre el am găsit în Arhivele Olteniei (1925), aşternute pe hârtie de M. Theodorian-Carada.
Fiul lui Ioan Theodorian, Mariu, îşi amintea că „cea dintâi proprietate ce am dobândit în veaţă a fost o mică fotografie eşită din atelierele acelui Duscheck ce opera în strada Nouă lângă Sala Slătineanu, sau cum s’ar zice azi în strada Edgard Quinet lângă Capşa. Portretul lui Nenea Boicea, nu ştiu prin ce minune a supravieţuit altor daruri cu care am fost încărcat în urmă. Îngălbenit de ani şi lumină îl am sub ochii mei scriind rândurile de faţă“. Portretul îi fusese oferit pe când era mic chiar de către Boicea Radianu, după ce luaseră masa împreună, ca să-i rămână cu drag în memorie.
„Era român trup şi suflet“
Mariu şi-a reamintit de Radianu (n. 1822, Craiova – m. 1873, Craiova) într-un moment trist. „Câteva zile în urmă, venind din oraş tata a salutat pe mama cu: muri şi Boicea. Eram în pridvorul în fer şi piatră al caselor C.D. Poppovici, lângă mama. Din vorbele ce au schimbat în ceasul acela am înţeles că Nenea Boicea nu era doar un prietin al tatei ce lua adeseori masa la noi, ci şi ceva mai mult de cât atât. Mai târziu am aflat că fusese şeful liberalilor din Craiova, întemeietorul şi organizatorul liberalismului oltean. Nu o dată mi s’a vorbit de acţiunea lui binefăcătoare şi am auzit pe cei ce se tânguiau că moartea lui prematură a fost o mare pierdere pentru partidul liberal, pentru că Boicea Radianu avea autoritate şi era foarte popular, că era un om în toată puterea cuvântului“.
Ce făcea, de fapt, acest Boicea Radianu? „La 1848 îi zicea Boicea Radovici şi era slujbaş judecătoresc, grefier la tribunal mi se pare. Sub acest nume l-am găsit printre Comisarii Guvernului Provizoriu în Doljiu şi sub el a fost închis de guvernul reacţionar de după 13 Septemvrie, ca un revoluţionar primejdios“. Fiindcă a participat, în 1848, la Craiova, la arderea Regulamentului organic, a fost arestat şi închis la Văcăreşti. „Nu ştiu când a schimbat pe Radovici în Radianu, dar amândouă numele dintâi dovedesc că era slav de origină, bulgar, foarte probabil. Născut şi crescut în Oltenia, era însă român trup şi suflet. De altfel, naţionalitatea nu o dă atât sângele, cât iubirea locului natal, amintirile, mediul ambiant“.
„Căta înfrăţirea, nu învrăjbirea“
Descrierea oferită de M. Theodorian-Carada îl înnobila. „Eşit din rândurile negustorimei celei mai mărunte, era sărac. Faptul că revoluţia de la 1848 îl găseşte printre slujbaşii judecătoreşti vorbeşte în favorul inteligenţei şi culturei sale, căci pe atunci greu de tot pătrundea în slujbe judecătoreşti un necunoscut. Şi Boicea Radianu trecea de un magistrat capabil şi integru. Multă vreme Preşedinte al Tribunalului Romanaţi şi în sfârşit Consilier la Curtea din Craiova, un moment a fost revizor şcolar. El s’a impus însă contemporanilor lui prin vioiciunea sentimentelor sale naţionale şi liberale, prin energia cu care le-a susţinut şi propovăduit. Sprijinit de toată negustorimea, iubit şi iubind boierii liberali, soarta ţăranilor îl interesa. Cânta înfrăţirea, nu învrăjbirea claselor sociale, şi mai ales îşi da minunat seama de ce se poate şi ce nu se poate. De aceia era popular în Doljiu, şi a fost aproape necontenit până la moarte reprezentantul Doljiului în Parlament, unde era ascultat ca vorbind în numele Olteniei, ca unul ce organizase partidul liberal în judeţele olteneşti, adunând în jurul lui tot ce era hărnicie şi capacitate pe timpul său“.
Ministerul liberal din 1860 l-a numit Prefect de Olt, iar Locotenenţa Domnească din 1866 i-a încredinţat Judeţul Mehedinţi. „Se ştie că în acel judeţ se ivesc oarecari neorândueli cu caracter cuzist; pentru menţinerea ordinei şi calmarea spiritelor, s’a făcut apel la destoinicia lui. Din pricina asta el în calitate de Prefect al Mehedinţilor fu sortit să salute pe Carol I în minutul când punea picior pe pământul românesc la Turnu-Severin“.
Din fotografia ce rămăsese la Mariu încă din copilărie, „Boicea Radianu se vede a fi fost un om corpolent. Purta barba plină între firele căreia se zăresc câteva albe. Nasu-i ploştit cu umerii largi şi osoşi ai obrazului trădează obârşia turanică. În ochi se oglindeşte lumină. Privirea şi ţinuta-i sunt pline de energie şi autoritate“. Şi nu doar atât. „Gestul lui, aducându-şi fotografia unui copil mic, denotă un suflet delicat, nebănuit de contemporanii lui“.
