Acasă Local Gorj Ansamblul „Brâncuşi“, promovat la Paris

Ansamblul „Brâncuşi“, promovat la Paris

O delegaţie din cadrul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu s-a întors recent de la Paris, unde a fost organizată o acţiune de promovare a Ansamblului „Calea Eroilor“, realizat de Constantin Brâncuşi. Evenimentul a avut loc la începutul acestei săptămâni, la Paris, sub genericul „Brâncuşi – un loc în patrimoniul mondial“. Acţiunea de informare şi promovare a avut ca parteneri Ambasada României în Franţa, ICOMOS – România, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România şi Institutul Naţional al Patrimoniului. Evenimentul, găzduit în două locaţii diferite, Ambasada României şi sediul UNESCO la Paris, a constat în prezentarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“ din Târgu Jiu prin fotografii, schiţe şi fişiere digitale 3 D realizate de ICOMOS România şi International Partner Buro. Centrul „Brâncuşi“ din Târgu Jiu a mai oferit un spectacol de gală susţinut de grupul „Phonetic Wind Quintet“ condus de clarinetistul gorjean Bogdan Gugu, precum şi o expoziţie de fotografie „Coloana fără sfârşit – Istoria unui simbol naţional“. În acelaşi cadru a fost lansată cartea „Aşa grăit-a Brâncuşi“ a Soranei Georgescu Gorjan, deţinătoarea arhivei „Gorjan“. Ovidiu Popescu, directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi“, i-a înmânat lui Alain Seban, preşedintele Centrului de Cultură şi Artă „Georges Pompidou“ din Paris, premiul Internaţional „Brâncuşi“.

Mulţumiri pentru Târgu Jiu

În alocuţiunea ţinută, Alain Seban a mulţumit oficialităţilor din România şi Franţa prezente la eveniment şi a transmis un mesaj de consideraţie şi prietenie locuitorilor oraşului Târgu Jiu. „Trebuie menţionat faptul că, la prezentarea desfăşurată la sediul UNESCO au participat o seamă de specialişti printre care s-au numărat, Kishore Rao – directorul Secţiei Culturale a Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO, Petya Totcharova – director UNESCO pentru Europa şi America de Nord, Nicolae Manolescu – ambasadorul României la UNESCO, Sergiu Nistor – preşedintele ICOMOS România, Josef Kovacs – directorul Institutului Naţional al Patrimoniului şi Dana Mihai – director în cadrul aceleiaşi instituţii şi alţii. În urma discuţiilor purtate, specialiştii UNESCO au recomandat întocmirea dosarului de clasare a operei invocând criteriul I din Ghidul Operaţional UNESCO – cel al capodoperei de artă cu valoare universală – şi au punctat obiectivele care trebuie urmărite în întocmirea dosarului“, a declarat Doru Strîmbulescu, consilier în cadrul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version