Fiecare dintre noi avem nevoie, cel puţin o dată în viaţă, de un cizmar, de un ceasornicar, de o croitoreasă sau de un tocilar. Aceste meserii sunt din ce în ce mai rare, iar cei care le practică sunt tot mai puţini. Micii meşteşugari îşi câştigă existenţa în ateliere înguste, de cartier, iar mulţi dintre ei şi-au dezvoltat adevărate afaceri de familie. Seriozitatea este cea care îi recomandă. Gazeta de Sud vă arată cum muncesc şi cum trăiesc unii dintre cei mai buni meşteri din Craiova. Astăzi vă prezentăm primul episod: Constantin Mihăescu – ceasornicar.
Constantin Mihăescu este ceasornicar din 1986. Are 63 de ani şi de peste două decenii şi jumătate meştereşte la ceasuri de orice dimensiune şi de orice fel. Îl găsim într-o gheretă de 9 metri pătraţi, aproape de capătul străzii Lipscani din Craiova, vizavi de Bancpost. Printr-un geam mic se zăreşte nea Costel, înconjurat de zeci de ceasuri şi de câteva pendule vechi pe care scrie „URSS“. Deschide uşa micului atelier să mă poftească înăuntru, iar zgomotul străzii este înlocuit cu tic-tacul ceasurilor pe care le-a atârnat pe pereţi. Când repară ceasurile, poartă nişte ochelari speciali, dreptunghiulari, de culoare neagră. „Pe vremuri am dat examen la Cooperativa Stăruinţa şi aşa am obţinut cartea de meşter. Mie îmi place meseria asta şi este şi un hobby al meu. Repar orice fel de ceas, de orice marcă. Unele piese le confecţionez chiar eu, cum ar fi axele. Am un strung de ceasornicar şi poate să dureze şi două zile până când fac o piesă“, îşi începe istorisirea cu mândrie Constantin Mihăescu. Înainte de 1986, a lucrat la Electroputere, iar meseria de ceasornicar a furat-o de la sora sa: „Sora mea a fost ceasornicar. Furam piese de la ceasurile ei şi exersam pe ele. Practic, eu am furat meseria pentru că ea nu mi-a arătat niciodată nimic. Apoi am început şi să colecţionez. Părinţii mi-au cumpărat cutiuţe cu ceasuri încă de când eram în clasele primare“. De atunci şi până acum, lui Constantin Mihăescu i-au trecut prin mâini zeci de mii de ceasuri. Mândria sa este o pendulă veche de peste 100 de ani, la care ţine cu sfinţenie. Acum trăieşte din mica lui afacere, care îi aduce singurul venit al familiei. Dar nu îi este deloc uşor: „Funcţionez ca PFA şi plătesc chirie la primărie 260 de lei pe lună. Or, nu prea mai e lume multă care să-şi repare ceasurile. Mulţi cumpără ceasuri ieftine şi când se defectează nu le mai aduc la reparat“. Marea durere a lui nea Costel este că nu are cui să-i transmită mai departe meseria de ceasornicar. „Nu prea se mai găsesc ucenici care să ducă meseria mai departe, deoarece multor tineri nu le place să facă meseria asta“, spune cu amărăciune în glas bărbatul. Constantin Mihăescu are doi copii: fata e pasionată doar să colecţioneze ceasuri, iar băiatului îi place şi să repare. „I-am dat şi lui un rând de scule să îşi repare pentru el“, povesteşte meşterul.
„Contează să fii om de cuvânt“
Meşterul ceasornicar consideră că cel mai important lucru pentru „un meseriaş“ este să îți respecți clientul, nu să fii cel mai bun din branşă: „În primul rând, contează să fii om de cuvânt în faţa clientului. Când i-ai spus clientului să vină peste două zile să ia ceasul, atunci trebuie să fie gata, să nu pui omul pe drumuri că, dacă te crede neserios, îl pierzi. În al doilea rând, contează să faci ceasul să meargă foarte bine. Şi în al treilea rând, este important să îţi placă meseria. Dacă îţi place ceea ce faci, totul vine de la sine“. Pe o piaţă plină de chinezisme şi alte lucruri ieftine, tarifele ceasornicarului s-au adaptat din mers. „Depinde de complexitatea lucrării. De la doi lei la 30 de lei, dar în medie, iau 10 – 25 de lei pentru un ceas“, spune meșterul. Uneori durează „doar un ceas“ ca să repare un ceas, alteori poate lucra și câteva zile.
„Ăştia, mai domnoşi, nu poartă orice fel de ceas“
Ceasornicarul spune că munca lui este pasiune curată. Are acasă tot felul de ceasuri, de la cele de mână, de masă, până la pendule uriaşe. Meșterul spune că un ceas poate părea original la exterior, dar când îl deschide, vede imediat mecanismul şi realizează dacă este adevărat sau o replică aproape perfectă. Ceasornicarul consideră cele mai bune ceasuri din lume sunt cele elveţiene şi japoneze şi că o persoană se cunoaşte ce fel de om este după ceasul pe care îl poartă. „Ăştia, mai domnoşi, nu poartă orice fel de ceas. Am reparat tot felul de ceasuri: Doxa, Rolex, Omega, Seiko, dar cu mecanisme din cele cunoscute, de la ceasuri automatice, mecanice sau cu quartz“. În micul atelier din centrul Craiovei şi-au reparat ceasurile şi câţiva străini. Au venit italieni la nea Costel – din rândul oamenilor de afaceri care activează în Bănie – şi chiar a avut şi clienţi germani.
A reparat ceasul lui Solomon
Cel mai mare ceas reparat de nea Costel este o pendulă înaltă de peste doi metri, care se găseşte în biroul primarului Craiovei, Antonie Solomon. Iar cel mai haios moment din cariera meşterului a fost tot legat de Primăria Craiova: „Era aşteptată o delegaţie de străini la primărie. M-au chemat şi mi-au spus că am două zile la dispoziţie să repar ceasul de la intrarea în primărie. I-am montat alt mecanism, l-am legat la stâlp şi l-am transformat din ceas mecanic în electronic“, povesteşte ceasornicarul zâmbind.
Ce le recomandă nea Costel celor care poartă ceasuri
Ceasornicarul îi îndeamnă pe oameni „să nu umble la ceasuri niciodată, că au garnituri fine şi pot să le zgârie! Să le protejeze. De exemplu, sunt unele pe care scrie că sunt rezistente la apă, dar, dacă ceasul nu este original, atunci nu va rezista, vor rugini anumite componente. Toate ceasurile bune sunt cu carcasă de inox. Altele pot să aibă mecanisme bune, dar, dacă au carcasă de antimoniu, aceea poate oxida în contact cu apa, cu detergenţii“.
