Acasă Local Bercea Mondial, doi ani de închisoare

Bercea Mondial, doi ani de închisoare

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnat ieri la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani. „Magistraţii Tribunalului Olt s-au pronunţat în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani și l-au condamnat pe inculpat pentru patru fapte de evaziune fiscală şi pentru trei fapte de spălare de bani. S-a procedat la contopirea acestor pedepse, în sensul că s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de doi ani închisoare cu executare în regim de detenţie. De asemenea, a mai fost aplicată pedeapsa de interzicere de drepturi. Totodată, judecătorii au dispus ridicarea sechestrului de pe mai multe terenuri şi imobile situate în Drăgăneşti-Olt şi Slatina, dar şi de pe conturile bancare“, a declarat Gheorghe Biolan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt. În perioada 2001-2005, Bercea a acordat, sub formă de avans, marfă şi împrumuturi financiare suma de 50.803.591.400 de lei vechi, în condiţiile în care între societăţile administrate de acesta şi societăţile beneficiare nu s-au derulat tranzacţii comerciale. Totodată, acesta a ridicat din conturile societăţilor administrate în baza unor documente fictive suma de 18.404.000.000 de lei vechi reprezentând salarii, sume pe care le-a reintrodus în circuitul financiar al societăţilor administrate. În urmă cu aproximativ o lună, Sandu Anghel a fost condamnat la o pedeapsă de şapte ani şi şase luni de închisoare pentru infracţiunea de tentativă de omor. În prezent, interlopul se află încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.

Exit mobile version