10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNumăr record de cereri pentru viza de flotant, la Rogova

Număr record de cereri pentru viza de flotant, la Rogova

Serviciul de Evidenţă a Persoanelor din oraşul Vânju Mare a fost luat cu asalt de cei care au cerut viză de flotant pentru comuna Rogova. În ultimele două săptămâni, peste 100 de persoane s-au prezentat la ghişeele instituţiei cu buletinele şi cererile completate pentru a solicita vize de flotant, lucru care i-a pus pe gânduri pe cei de la conducerea Direcţiei Publice Comunitare Mehedinţi. Directorul instituţiei a cerut o evidenţă a activităţii subalternilor din Vânju Mare pentru a controla cum s-au făcut vizele. Şi cei care au înregistrat noile domicilii consideră că sunt suspect de multe cereri. Ei spun că unii au venit la înregistrare doar cu cartea de identitate şi actul de spaţiu, dar fără cei care ar fi trebuit să dea semnătură că-i vor găzdui de acum înainte.
În Mehedinţi, foarte mulţi solicitanţi de viză de flotant au optat pentru comuna Rogova. „104 oameni au solicitat viză la Rogova, în ultima perioadă, lucru neobişnuit şi neîntâlnit până acum. Am solicitat o evidenţă de la Serviciul statistic Vânju Mare după ce mi s-a comunicat că în ultimele săptămâni instituţia a fost luată cu asalt de cereri pentru vize de flotant“, a declarat Emanoil Badea, director executiv la Direcţia Publică Comunitară Mehedinţi.
Edilul comunei Rogova, Ion Balaure, spune că nu ştie nimic, dar nici nu îl deranjează faptul că mai mulţi cetăţeni s-au mutat în comuna administrată de el. Edilul mai spune că nu ar fi surprins cu nimic ca flotanţii să fie aduşi de adversarii săi politici care vor să-l înlăture de la primărie în alegerile care se apropie. „Poate că sunt cetăţeni ai comunei, care au venit la părinţi să-şi facă flotant sau care vor să se mute aici. Oricum, nu e treaba mea, nu sunt aduşi de mine, iar atâta timp cât cineva se ocupă să verifice cum s-au făcut vizele este în regulă. Este posibil ca oamenii să fie aduşi de adversari, nu mă deranjează, ce pot să le fac eu?! Fiecare e liber să facă ce vrea“, a declarat Ion Balaure, primarul comunei Rogova.
Persoanele care au cerut viză de flotant până în ziua de 10 martie vor putea vota la noile reşedinţe în alegerile din vara acestui an. Cei care vor să se mute după această dată vor vota la domiciliile vechi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS