Acasă Local Dolj Cupa „Rânca“ – bucurie pe pârtie

Cupa „Rânca“ – bucurie pe pârtie


Prima ediţie a Cupei „Rânca“, organizată de Consiliul Judeţean Gorj la sfârşitul săptămânii trecute, la poalele Munţilor Parâng, a adus la linia de start de pe pârtia de la telescaun concurenţi de toate vârstele. Fie că au participat la concursurile de schi sau de snowboard, fie că au fost doar simpli spectatori, turiştii s-au bucurat de ultimul mare eveniment organizat la Rânca în acest sezon de iarnă. Toată lumea a profitat la maximum de zăpadă, dar şi de spectacolul oferit în competiţia de schi şi, mai ales, în cea de snowboard, unde concurenţii au ţinut să demonstreze cu orice preţ organizatorilor că au talent şi că merită să fie răsplătiţi cu un premiu. Condiţiile de pe pârtie au fost la un nivel optim, mai ales că angajaţii Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj au avut grijă să o pregătească aşa cum trebuie, cu doar câteva ore înainte să fie dat startul.

Peste 80 de concurenţi

Primii concurenţi, din cei aproximativ 80 înscrişi la start, au coborât, începând cu ora 11.30, pe pârtia de la telescaun. Aceasta este cea mai lungă şi ultima inaugurată la Rânca, respectiv cea de-a cincea. Pentru ca toate categoriile din concurs să beneficieze de o participare cât mai largă şi competiţia să nu se întindă pe toată durata zilei de sâmbătă, salvamontiştii au scurtat traseul cu aproape 500 de metri. Totodată şi gradul de dificultate a scăzut, fiind favorizată participarea tuturor categoriilor de vârstă, dar şi a celor mai puţin experimentaţi în ceea ce priveşte schiatul sau snowboardul. Între cei care şi-au pus schiurile şi au testat condiţiile oferite de pârtia de la telescaun au fost şeful Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, dar şi Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj, un împătimit la sporturilor de iarnă şi un schior care se poate lăuda cu timpi buni, chiar dacă a trecut uşor de prima tinereţe.

La trei ani pe pârtie

Concurenţii care s-au luptat pentru trofeele puse în joc au fost din: Gorj, Hunedoara, Argeş, Olt, Vâlcea, Dolj, Bucureşti, dar au existat și doi schiori sosiţi tocmai de la Satu Mare. Cel mai în vârstă participant la concurs a avut 66 de ani, iar cel mai tânăr doar trei. Numele său este Rareş Dineţ, din Argeş, venit la Rânca, alături de fratele său mai mare şi părinţi. Micuţul a primit un trofeu din partea organizatorilor şi nu a avut nici un fel de emoţii când a primit premiul şi nici când s-a aflat pe pârtie, alături de tatăl său. Un alt participant special la concursul de sâmbătă de la Rânca a fost Sorin Matican, un tânăr cu dizabilităţi, care, în ciuda unei boli cumplite de care suferă, a terminat fără probleme traseul. Elevul va face de altfel parte din echipa de schi a României la campionatele mondiale de anul viitor care vor avea loc în Asia şi la care participă persoane cu dizabilităţi. Toată lumea s-a bucurat de participarea la prima ediţie a Cupei „Rânca“: „Pârtia a fost foarte bună, condiţiile oferite, de asemenea. M-am bucurat când am auzit că se va face această competiţie şi am vrut cu orice preţ să particip“, a declarat Constantin Bădiţa, din Slatina, unul dintre competitori.

Cupa „Rânca“ va deveni o tradiţie

Cei care au urcat la Rânca să practice sporturi de iarnă sau doar să-i admire pe schiori şi pe practicanţii de snowboard au fost răsplătiţi cu insigne cu inscripţia „I love you, Rânca!“. Cei mai buni dintre competitori au primit din partea organizatorilor medalii, diplome, cartele pentru telescaunul de sub Vârful Păpuşa şi au fost invitaţi să participe la toate evenimentele care vor mai avea loc la Rânca, indiferent de anotimp: „A fost un eveniment pe care îl apreciem ca pozitiv. Facem tot ceea ce depinde de noi pentru a promova zona Rânca şi putem să o facem prin astfel de evenimente – să le arătăm celor care ne vizitează că se pot simţi bine la munte, în nordul judeţului Gorj. Domeniul schiabil se va extinde în viitor şi important e că vorbim de o staţiune pentru orice buzunar. Sunt spaţii de cazare pentru cei care caută un confort sporit, cu multe stele, dar şi pentru cei care vor un loc normal de cazare, unde să poată sta în condiţii decente, scopul final fiind acela de a profita de fumuseţea zonei, de a practica sporturi de iarnă, de a merge vara pe Transalpina, de a face trasee. Posibilităţile de distracţie la Rânca sunt destul de numeroase, indiferent de anotimp. Cupa «Rânca» va deveni o tradiţie şi sperăm ca în timp să se vorbească de acest eveniment la nivel naţional. Sunt condiţii pentru dezvoltarea domeniului schiabil la Rânca şi putem să amenajăm o pârtie de doi-trei kilometri. Atunci vom putea organiza competiţii de schi la care să participe profesionişti. Mai avem multe de făcut, dar e bine că am început“, a precizat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version