Când copilul meu a împlinit un an și a început să ia jucăriile altor copii din parc, i-am explicat (de multe ori) că nu este frumos să facă așa ceva, că acele jucării nu-i aparțin, că trebuie să ceară voie copilului respectiv dacă vrea să se joace cu ele și doar dacă îi dă voie poate să le ia. I-am spus că nici lui nu-i place când alți copii îi smulg jucăriile din mână și așa cum vrea ca alții să-i respecte dreptul de proprietate asupra lor și el trebuie să facă la fel. Aș fi putut să-i spun, în schimb, că Dumnezeu îl privește ce face și că îl va pedepsi dacă mai ia jucăriile copiilor, dar nu am făcut-o. Totuși, a înțeles că nu e bine și azi cere voie.
Când alți copii au vrut să se joace cu jucăriile lui și el a refuzat, i-am spus (de multe ori) că e dreptul lui să nu-i lase pe alți copii să se joace cu jucăriile lui, dacă așa simte, dar dacă le va da totuși voie se vor putea juca împreună, vor deveni poate prieteni și va fi mai frumos pentru el să se joace cu alți copii decât singur sau cu noi, adulții. Aș fi putut să-i spun în schimb că Dumnezeu ne cere să împărțim lucrurile cu alții, dar nu am făcut-o. Totuși, azi, (aproape) a învățat că e mai distractiv să dea jucăriile decât să le țină doar pentru el.
Când a țipat „Taci din gură“ către bunici, i-am spus că nu este frumos să se comporte așa cu adulții și bătrânii, că nici lui nu-i place să-i spunem să tacă din gură și că poate să spună în schimb „Te rog frumos, vorbește mai încet“ sau „Vreau să ne jucăm“. I-am spus că, dacă vorbește frumos cu adulții atunci și adulții or să vorbească frumos cu el și or să fie mai dispuși să se joace cu el. Aș fi putut să-i spun că Dumnezeu ne cere să-i ascultăm pe bătrâni și că, dacă nu o face, îl va pedepsi, dar nu am făcut asta. Și totuși… ok, încă nu am reușit în totalitate să îl determinăm să-și manifeste dorințele într-un mod calm și mai puțin imperativ, dar suntem pe drumul cel bun.
Când m-a întrebat de unde sunt copacii i-am povestit că o sămânță mică a căzut dintr-un alt copac pe pământ și, dacă a nimerit pe sol fertil și umed, din acea sămânță mică a crescut un copac mare. Apoi am cumpărat semințe de flori de la magazin, le-am pus împreună într-un borcan cu pământ și ne uitam în fiecare zi la ele cum cresc din ce în ce mai mari. Apoi m-a întrebat de ce nu avem blana ca ursul sau cioc precum rața și i-am explicat (atât cât m-am priceput și cât mai pe înțelesul lui) că animalele au evoluat în funcție de nevoile adaptative la mediul în care trăiau și de-a lungul a multe generații s-au adunat mici diferențe care la urs au dus la apariția blănii, iar la rață la apariția ciocului. Ok, pe asta poate că nu a înțeles-o încă. Aș fi putut să-i spun, în schimb, că așa le-a făcut Dumnezeu pe toate și că El le-a dat tuturor animalelor ce le trebuie și asta ar fi fost o explicație ușor de înțeles pentru el. Nu am ales această explicație ușoară, deși știu că va trebui să-i mai explic de sute de ori evoluția până o va înțelege și că va trebui să apelez de multe ori la Wikipedia ca să ies din întrebările lui încrucișate care îmi vor dovedi limita cunoașterii, dar nu cred că întotdeauna trebuie să alegem calea mai ușoară.
Când va auzi despre Iisus sau va vedea oameni care merg la biserică și mă va întreba despre ele îi voi spune că unii oameni cred că Pământul, plantele, animalele, oamenii, Luna și stelele au fost făcute într-o zi de o ființă numită Dumnezeu. Îi voi spune că oameni din alte țări cred că a fost făcut de Allah, că au existat chiar și oameni care credeau că, de fapt, Pământul stă pe spatele unei broaște țestoase, și că, de-a lungul anilor, oamenii au avut tot felul de credințe în zei pe care le-au schimbat în funcție de circumstanțele istorice. Îi voi spune că eu consider aceste credințe eronate și că atunci când va fi mai mare va putea să hotărască singur dacă există o ființă care a creat universul sau va alege să creadă în ceea ce îl învață fizica, astronomia, chimia și biologia.
Când va vedea pe stradă doi bărbați ținându-se de mână sau când va vedea două femei sărutându-se îi voi spune că unii oameni aleg să iubească persoane de același sex cu ei și, chiar dacă nouă ni se pare ciudat sau chiar neplăcut, trebuie să nu uităm că iubirea adultă consimțită este un sentiment frumos și pozitiv și chiar dacă nu-l înțelegem uneori, trebuie să-l respectăm.
Când va auzi la știri despre un „om de afaceri“ care a păcălit mii de oameni furându-le banii prin vreo „inginerie financiară“ aș putea să-i spun că nu e bine să facă asta pentru că Dumnezeu îl va trimite în iad și îl va băga într-un cazan cu smoală fierbinte, deși probabil că ar fi mai simplu să îl conving că acest comportament este greșit. Îi voi vorbi, în schimb, despre poliție, despre tribunale, despre legi și judecători, îi voi explica în ce constau privațiunile unei condamnări la închisoare și îi voi vorbi și de suferința pe care o simte omul care a fost furat sau înșelat. Sper să fie suficient pentru a-l ține pe calea dreaptă.
Va veni (oricât de mult mi-aș dori ca acest lucru să nu se întâmple) și ziua foarte tristă în care cineva drag lui va muri. Aș putea să-i spun că moartea nu există. Că există o viață de apoi în care respectiva persoană va continua să trăiască. Asta ar fi calea ușoară. Încă nu știu ce-i voi spune în acea zi, domnule ministru. Îi voi vorbi poate de medici care încearcă să trateze bolile, îi voi vorbi poate despre cercetătorii care încearcă să prelungească viața. Voi avea însă grijă ca în acea tristă zi să-i spun adevărul și chiar dacă adevărul îi va aduce durere în suflet voi fi alături de copilul meu în fiecare fază a acestei dureri până când va putea să se împace cu ea și va găsi loc în mintea sa adevărului că noi, oamenii, suntem ființe muritoare.
Să crești corect un copil este greu, domnule ministru. Să-l îndrumi pe drumul drept fără amenințări, ci doar prin explicații raționale și prin stimularea empatiei este și mai greu, dar cred că face parte din meseria de părinte.
Domnule ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului, Cătălin Baba,
În contextul dezbaterii privind Curriculumul pentru Clasa Pregătitoare, a celor scrise de mine mai sus și, în virtutea Articolului nr. 29 din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI:
Aliniatul 1 – Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
și
Aliniatul 6 – Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
vă rog să dispuneți eliminarea materiei Religie din Curriculumul pentru Clasa Pregătitoare.
• Marian Dinu
HotNews.ro
