Originară din Ardeal, Nataşa Raab se consideră olteancă prin temperament, acasă însemnând pentru ea, de mai bine de 25 de ani, Craiova. Îi iubeşte pe olteni pentru francheţea lor.
Înainte de a pleca la o nouă filmare („Poziţia copilului“, un film regizat de Călin Netzer), actriţa TNC a răspuns întrebărilor GdS.
– Pentru rolul principal din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“ aţi fost nominalizată pentru o distincţie importantă a Premiilor GOPO 2012. Felicitări! Ce înseamnă acest rol în cariera dumneavoastră cinematografică? Şi, mai ales, ce reprezintă pentru o actriţă din provincie această nominalizare prestigioasă?
– Într-adevăr, această nominalizare „PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL“ pentru rolul din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“, în regia lui Adrian Sitaru, înseamnă pentru mine o imensă bucurie. A fost cea mai plăcută surpriză şi spun asta pentru că am auzit ştirea la radio într-o marţi seară, iar a doua zi am primit multe telefoane, felicitări etc. Filmul nostru, „Din dragoste…“, a fost deja premiat şi la Festivalul Internaţional de film de la Locarno – pentru cea mai bună regie şi cel mai bun actor în rol principal, respectiv Adrian Sitaru şi Bogdan Dumitrache. Faptul că acum eu sunt nominalizată alături de două actriţe tinere, foarte talentate, şi deja premiate la festivaluri internaţionale, cum e cazul Adei Condeescu şi Anei Ularu, pentru mine înseamnă o recunoaştere a unei munci de o viaţă în meseria mea.
– Aţi interpretat roluri remarcabile în aproape 20 de filme. În afară de cel din filmul amintit mai sus, ce alte roluri v-au marcat?
– Am făcut film, e adevărat, încă din studenţie, ba chiar din perioada când eram la Teatrul studenţesc „Podul“ (care a fost o adevărată şcoală a ceea ce înseamnă disciplina şi abnegaţia totală pe care o datorăm meseriei de ACTOR)… Am jucat apoi în celebrul serial „Lumini şi umbre“ al regretatului regizor Andrei Blaier, unde am avut privilegiul de a juca alături de monştri sacri ai ecranului şi teatrului românesc. Atunci am filmat prima dată cu Gheorghe Dinică, după care am mai făcut două filme cu el şi, mai târziu, serialul „Inimă de ţigan“ şi „Regina“… Am lucrat cu regizorul Mircea Veroiu două filme, „Adela“ şi „Somnul insulei“, jucând alături de profesorul meu, Mircea Albulescu, sau de actori valoroşi, precum Ovidiu Iuliu Moldovan sau George Motoi….
– Vorbim de filme care v-au marcat…
– Aşa este… În film n-am avut însă şansa de a mă întâlni, în tinereţe, cu rolurile pe care mi le-am dorit, cum s-a întâmplat în teatru. Actorii au nevoie de o ŞANSĂ, de o întâlnire de gradul III, iar pentru mine aceasta s-a întâmplat acum, când am fost aleasă de regizorul Adrian Sitaru să joc rolul „Mamei“ în filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“. După ce am început filmul, am aflat că un an se căutase interpreta pentru acest rol. Eu am fost ultima care a dat probe pentru rol! Şi acum se întâmplă ceee ce se… întâmplă, să fiu nominalizată pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal. E minunat!
– Ce filmaţi acum?
– Încep filmările cu regizorul Călin Netzer la „Poziţia copilului“, unde am privilegiul de a juca alături de Luminiţa Gheorghiu, Florin Zamfirescu şi Bogdan Dumitrache – ca să enumăr doar câţiva actori dintr-o distribuţie foarte valoroasă.
– La Craiova vă vedem pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, dar în ultimii ani v-am văzut mai des la TV (în seriale) şi în cinematografe. Cum faceţi faţă tuturor preocupărilor dumneavoastră artistice, încât vă putem asculta, mai ales de sărbători, şi în corul Bisericii Hagi Enuşi?!
– Atunci când îţi iubeşti meseria, atunci când îi iubeşti şi îi înţelegi pe oameni – pentru că asta este menirea unui ACTOR, atunci când iubeşti DIVINITATEA – pe care trebuie să o avem şi s-o purtăm în noi, atunci când încerci în fiecare zi să devii mai bun, îţi găseşti timp să aduci şi să primeşti LUMINĂ din tot ceea ce faci…
– Aţi venit în Bănie şi, deocamdată, n-aţi plecat. Nu regretaţi că n-aţi rămas la „Odeon“? Vorba aceea, soarele tot din Capitală răsare! Ce v-a determinat să reveniţi la TNC, deşi aţi fi putut să vă continuaţi cariera în Bucureşti?
– E adevărat că am fost o scurtă perioadă la Teatrul „Odeon“ din Capitală… Mă dusesem să-mi ajut o colegă care dădea concurs şi am fost „ofertată“ şi eu, dar am ales să mă întorc la Teatrul Naţional din Craiova din motive familiale, dar, mai ales, pentru că aici debutasem, cât şi pentru a continua să lucrez cu o trupă de excepţie, cu mari regizori şi, mai ales, cu Silviu Purcărete. Am ales bine… Ceea ce a urmat ştiţi, deja este ISTORIE… Este istoria unui teatru care a dus faima teatrului românesc pe toate continentele. În ceea ce priveşte cariera, un ACTOR dăruit poate să-şi facă meseria oriunde şi de oriunde. În momentul când ţi se dă o şansă – dacă ştii să o onorezi cu profesionalism – vor veni şi satisfacţiile. Fac parte dintr-o generaţie de actori care înţeleg cât de mult efort şi „smerenie“ implică munca pe „scândura“ scenei… Cazi, te ridici, pierzi neuroni, sănătate mentală şi fizică, înveţi, te faci scrum, renaşti, dar mergi înainte, te duce adevărata PASIUNE pentru a deveni în ani de trudă… ACTOR, să te dăruieşti, să te expui, iar într-un târziu să primeşti IUBIREA… MĂRIEI SALE PUBLICUL! Care azi te aplaudă şi mâine te uită. Efemeră meserie, nu? Dar ce frumoasă… să poţi trăi mai multe vieţi!…
– Imediat după debutul la TNC, aţi fost răsplătită cu Premiul UNITER 1990. Acea distincţie a fost un imbold, v-a ambiţionat… olteneşte?
– A fost un debut fulminant, o altă şansă cu Elena Andreevna (rolul pentru care Nataşa Raab – Guţul a fost distinsă cu Premiul UNITER în 1990 – n.r.), cu regizorul Mircea Cornişteanu, a mai fost apoi o nominalizare pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Teatru de la Cairo, au mai fost şi altele. Sigur, premiile sunt stimulative, sunt recunoaşteri ale unei munci, iar această recentă nominalizare la „Oscarul românesc“ – Premiile Gopo nu e întâmplătoare… Nimic nu e întâmplător, nu credeţi? Apropo: am avut bucuria să-l cunosc personal pe marele Ion Popescu Gopo… Ce să adaug? Cred că acolo sus cineva mă iubeşte, pentru că mă străduiesc în fiecare zi să devin OM, dar cel mai frumos premiu, pentru un actor, e zâmbetul unui om de pe stradă când te recunoaşte, vorbele de bine despre un spectacol, o prezentare, un cântec, o reclamă… Vă spun că IUBIREA PUBLICULUI TĂU e un mare PREMIU…
– O întrebare cu care ar fi trebuit, de fapt, să începem interviul: cum s-a adaptat o ardeleancă de la Huedin la Craiova?
– În anul 2003 am scos un CD care se numea „ARDELEANCA ÎN BĂNIE“, cu cântece din folclorul ardelenesc. Au mai trecut de atunci nişte ani buni, poate că sunt o ardeleancă, dar cel mai sigur sunt olteancă prin temperament. Pentru mine ACASĂ înseamnă de mai bine de 25 de ani CRAIOVA. Îi iubesc pe olteni pentru francheţea lor. Aşa că nu mai vorbim despre asta… Zisăi ce avui de spus!!! Am fost adoptată cu atâta iubire – iată şi un alt răspuns la întrebarea de ce m-am întors de la Bucureşti la Craiova. Încerc să-i învăţ pe cei mai tineri, chiar şi pe cei la vârsta cu „mai multe amintiri“ să nu sufere de sindromul provincialului. Oriunde poţi să-ţi faci meseria şi să fii om între oameni. Chiar dacă se dă ora exactă la Bucureşti, se mai întâmplă şi invers în multe alte momente, dar asta e o altă poveste.
– Credeţi că Naţionalul din Bănie ar putea repeta succesele internaţionale din anii trecuţi?
– Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ este o instituţie de marcă a teatrului românesc şi internaţional, o mândrie a OLTENIEI, sunt istorie cele peste 300 de premii internaţionale aduse României teatrale, culminând cu PREMIUL CRITICII la EDINBURGH ş.a.m.d. Mi-ar lua prea mult spaţiu să le amintesc pe toate… Când ai spectacole bune şi eşti un teatru de repertoriu, succesul este mereu, dar minunea care s-a întâmplat în anii ’90 nu se mai poate repeta la aceeaşi scară, deoarece şi festivalurile sunt mai puţine, mai restrânse în buget – mărturie stă în acest sens şi organizarea acestui prestigios FESTIVAL SHAKESPEARE de la Craiova. E foarte greu să organizezi şi să inviţi trupe numeroase din cauza costurilor, dar succesul internaţional al teatrului nostru continuă prin participarea la Festivalul SHAKESPEARE şi la alte festivaluri importante, TNC fiind membru al Convenţiei Teatrale Europene. SUNT MÂNDRĂ CĂ SUNT ACTRIŢA TEATRULUI NAŢIONAL DIN CRAIOVA şi sper ca şi activitatea mea să contribuie la renumele TNC! TOATE URĂRILE MELE DE BINE PUBLICULUI CRAIOVEAN ŞI OLTENIEI CARE M-A ADOPTAT!
