Pictor şi sculptor cunoscut, Silviu Bârsanu (foto) este considerat în lumea artistică a Băniei un nonconformist, el având unele expoziţii în urma cărora a devenit, la un moment dat, un fel de persona non grata pentru Uniunea Artiştilor Plastici
I-am cerut lui Silviu Bârsanu un interviu… Acasă la el, pe Bărăganului (Catargiu), a început cu poveşti multe, multe, interesante, la care a adăugat şi câteva secvenţe din „răscruciurile“ lui rebele. Mai jos citiţi un dialog de două ore rezumat la 9.000 de caractere.
– „Silviu Bârsanu este un Plăsmuitor. Unul autentic, «născut iar nu făcut» şi mai întotdeauna vizat de har“ – aşa v-a caracterizat, în urmă cu ceva vreme, un literat (Marius Ghica). Sunteţi un plăsmuitor în grafică, acuarelă, pictură, sculptură. De unde atâta har? Dumneavoastră cum vă prezentaţi: pictor, sculptor…?
– Pur şi simplu artist plastic în viaţă. Dacă eşti artist cu adevărat, poţi să faci şi pictură, şi sculptură, şi vitraliu, şi grafică, şi creaţie… şi… şi… Poţi lucra pe toate fronturile. Important e să fii un creator hărăzit de Dumnezeu. Probabil că Dumnezeu mi-a dat şi mie o genă. Am şi eu în ADN o genă de creator. Corectez: un imitator de creator! Că nu ne putem ridica la înălţimea unui creator. Mă uit la ce fac şi mi-e ruşine. Alţii însă vin şi-mi spun: „Bă, continuă că asta e menirea ta!“.
– Cei care vă cunosc afirmă că sunteţi un artist de o febrilitate şi…
– Am avut azi-dimineaţă 36,5 grade Celsius!
– Voiam să zic că sunteţi de o febrilitate şi energie artistică copleşitoare. Cum reuşiţi să le faceţi pe toate – profesor la liceu, artist în atelier, boem în viaţa de zi cu zi?
– Cum reuşesc? Pur şi simplu! Asta-i menirea fiecăruia…
– Aţi cochetat şi cu scenografia, una dintre piesele căreia i-aţi asigurat scenografia fiind „Matca“, în regia Alinei Rece. Care au fost celelalte proiecte ca pictor-scenograf, ce aveţi acum în lucru?
– Ei, aş avea multe de povestit despre scenografiile mele, unele mi-au adus felicitări, dar altele mi-au creat necazuri. Toate expoziţiile mele, toate evenimentele culturale ale grupului nostru, Fundaţia „Podul lui Apolodor“, numite „răscruci“, au avut parte de scenografii aparte, gândite de mine. În afară de scenografia la „Matca“, am mai avut o colaborare la „Garduri şi lupi“, eveniment cultural de la Teatrul Liric. Acesta s-a vrut o expoziţie itinerantă, dar care s-a blocat la un moment dat. Au fost expuse picturi de artişti craioveni, printre care şi Mihai Trifan – care mi-a fost profesor, pe care îl admir şi îl respect, acum suntem prieteni…
O altă idee de scenografie a fost la o expoziţie în foaierul Teatrului Naţional, prin 1993, o expoziţie în doi: artistul plastic Alin Totescu şi eu. Am expus lucrări mari şi grele, sculpturi şi alte obiecte. Şi s-a întâmplat să zgârâi puţin pavajul din marmură din holul teatrului, iar domnul Emil Boroghină, directorul TNC de atunci, s-a cam supărat, mai ales pe mine. Tot atunci, am avut altă discuţie mai aprinsă şi din cauza altei probleme: am dat jos perdelele din holul teatrului! S-au aprins… flăcări şi… ţăndări! Eu aveam nevoie ca lucrările noastre să fie în lumină, de aceea am dat pe jos perdelele. Acum mi-e drag să merg la TNC… Între timp, au dat şi ei perdelele jos. E lumină, a altfel…
– Această expoziţie este una care v-a creat necazuri?
– La TNC a fost o idee de scenografie cu care eu, într-adevăr, am creat necazuri când am zgâriat marmura. Alte idei ale mele de scenografie au fost la „răscruciurile“ din Parcul „Romanescu“. Chiar şi la expoziţiile din Bucureşti, cum a fost cea de la galeria „Eforie“, au fost idei scenografice proprii. În 2002, am făcut „Chinurile pu _ii“…
– Chiar aşa s-a intitulat expoziţia?! Cum să scriu eu aşa ceva?
– Asta nu-i problema mea. Expoziţia se intitula cam aşa: „Paradisului unic al libertăţii imaginare şi…“ Nu mai ştiu cum era finalul. Oricum, citind pe verticală, ieşea cuvântul penis… Era cu lumânări, cu muzică… Înainte de această expoziţie cu cântec mă întrebau unii artişti din Capitală: „Măi, dar ce mai faci, Bârsane, nu te-am mai văzut prin expoziţii pe aici… Ce faci acum?“. „Uite, acum am venit cu p_ _a prin Bucureşti!“, le-am zis. Ei, dar pentru această obrăznicie am luat-o pe cocoaşă. Mi s-a dat interdicţie de a expune în Bucureşti. S-a ofensat conducerea Uniunii Artiştilor Plastici (UAP)…
– Şi ce a urmat?
– Am devenit un fel de persona non grata. Şi peste câţiva ani, când Asociaţia Artiştilor Plastici – filiala Craiova a avut programată o expoziţie de grup în Bucureşti, pe mine nu m-au inclus pe lista participanţilor, decizia fiind luată, repet, de conducerea UAP. În faţa acestei situaţii, am făcut iarăşi o ghiduşie. Am rulat lucrările mele, aproape 20 de picturi pe folie, şi m-am dus la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), unde era locaţia expoziţiei, şi mi-am pus lucrările, le-am lipit cu scoci, pe exteriorul geamurilor!
– Cu acordul cui le-aţi pus?
– Cu acordul meu! Bineînţeles că a ieşit scandal, m-au făcut rebel, nărod ş.a.m.d. I-am ameninţat: „Bă, dacă voi mă faceţi nărod, mă arunc de aici, de pe pervazul de la TNB!“. M-au lăsat în pace şi astfel eu m-am expus pe exteriorul de la TNB. Nu s-a încumetat nimeni să le dea jos. În cele din urmă, seara, la vernisajul expoziţiei, a fost un fel de împăcare amiabilă între mine şi preşedintele UAP de atunci, Nicolae Alexi.
– Criticul Cătălin Davidescu v-a catalogat ca fiind un rebel de viţă nobilă!
– Posibil să aibă dreptate. Da, şi eu sunt un rebel de viţă nobilă oltenească! Şi-mi place şi vinul de viţă nobilă…
– Ultima dumneavoastră scenografie a fost vara trecută, dar tema a fost de iarnă.
– Este adevărat că în vara lui 2011 am avut un alt „răscruci“, pe ideea de gheaţă colorată. Chiar şi eu am fost surprins plăcut, a ieşit ceva deosebit, inedit… Ce poate să facă Dumnezeu din materiale, adică din apă şi câteva culori! Bineînţeles, că îţi mai vin şi idei. Am mai băgat şi o sticlă de wisky prin gheaţă…
– Câte expoziţii personale aţi avut, câte „răscruciuri“ aţi contabilizat până acum?
– Multe, dar n-am ţinut o evidenţă strictă. Scrie în CV-ul meu. Am ajuns la o fază în care nu mai contează numărul, ci calitatea.
– Cine a fost mentorul lui Silviu Bârsanu?
– Ei, aici este altă poveste. Răspuns scurt: bunica mea, Florica Bârsan, româncă din Serbia. Bunica a văzut că-mi place să desenez şi, copil fiind, mi-a încurajat primii paşi. Primul meu „atelier“ a fost… sub masă! Asta era la Poiana Mare, acolo unde mergeam la bunici. Mi-au cumpărat creioane colorate şi cărţi de colorat…
– Pe o scală de la 1 la 10, unde aţi situa Craiova culturală de astăzi? Un artist oltean, Mihai Ţopescu, a afirmat că Bănia ar merita să candideze la titlul de Capitală Culturală Europeană. Ce ziceţi?
– Eu ştiu? Mihai Ţopescu zice că Bănia le are pe toate… Din acest punct de vedere este OK şi Craiova ar merita, prin „ansamblul“ tuturor fenomenelor culturale, să fie un oraş de referinţă. Eu zic însă că fără Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Slatina nu prea poţi să răzbeşti în timp. Deci, în Oltenia există o artă vie şi care răzbeşte în acest timp. Consider însă că Oltenia culturală nu poate să fie numai Craiova. Bănia este o forţă culturală, o locaţie, ca să spun aşa.
– Sunteţi fondator al Fundaţiei „Podul lui Apolodor“, care militează pentru protejarea monumentelor şi renaşterea spiritualităţii. Cum credeţi că, în această criză financiară şi morală de azi, s-ar putea reuşi renaşterea spiritualităţii craiovene?
– Păi, e simplu: trebuie suflet, pasiune şi puţină muncă. Trebuie şi bani, dar nu neapărat, plus un interes al autorităţilor. Mă uit la Hanul Puţureanu, un monument de arhitectură, istoric, al Băniei, o clădire ridicată în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dar care acum stă să se prăbuşească. Este incalificabilă nepăsarea autorităţilor, în frunte cu Primăria Craiova! Noi, cei de la „Podul lui Apolodor“, încercăm să sensibilizăm, să atragem atenţia. Cu alte cuvinte, noi… licărim, aşa, ca licuricii!
– Aţi participat cu lucrări de pictură, acuarelă, grafică, sculptură în Europa (Franţa, Italia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria ), Asia (Japonia) şi, evident, în România. Care sunt evenimentele la care veţi participa în 2012, care sunt acele „răscruciuri“ – ca să folosesc limbajul artistic al dumneavoastră – la care veţi fi părtaş în acest an?
– Pe 15 martie, la Muzeul de Artă din Calafat, avem programat iarăşi un „răscruci“. Doamna Letiţia Sterian, artist plastic ajuns la 70 de ani, îşi va aniversa această vârstă printr-o expoziţie personală de şolocaturi – icoane montate pe ferestre. Vor participa artistul sticlar Valer Neag, Ilinca Zamfir (care o să cânte psalmi), eu… Mă duc la acest „răscruci“ de la Calafat cu 448 de peşti pictaţi pe piele… Cifra de 448 are o semnificaţie aparte, dar ne-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a oferi detalii.
– I-aţi făcut lui Eminescu un portret (de dimensiuni mari 1,80 x 1,00) în foiţă de aur, dar care, aşa am citit, s-ar afla la Bârlad. De ce acolo?
– Este o lucrare frumoasă şi care a implicat costuri mari din partea mea. Nu ştiu unde se află deoarece lucrarea mi-a luat-o Constantin Barbu… N-a plătit-o (nici nu i-am cerut), dar nici banii cu care l-am împrumutat nu i-am mai văzut! Am colaborat multă vreme cu Costică Barbu, dar acum am luat ţeapă…
– O curiozitate: de unde v-a venit ideea de a picta direct pe plăci de patefon?
– Ideea asta mi-a venit de la o poveste de scenografie, tot de la un „răscruci“ al grupului nostru cultural. La o emisiune în direct a TVR Craiova, din curtea sediului lor de pe Unirii, mi-a venit, aşa, un fel de declic: ce-ar fi să pun în copacii din curte (sălcii) nişte discuri pictate pe ambele părţi! Şi a ieşit superb! În timp, am pictat discuri şi cu foiţă de aur.
– Am înţeles că aţi practicat şi fotbalul…
– Am fost junior la Universitatea Craiova până prin clasa a X-a, antrenor fiindu-mi Gigi Mităchescu. Am fost la un pas de a fi inclus în lotul naţional de juniori care urma să plece în Australia, dar atunci a fost selecţionat altcineva, un preferat al antrenorului meu! Mi-a făcut însă un mare bine… M-a ajutat să decantez: fotbal sau artă? A fost un moment de… răscruci şi care a fost înspre binele meu. De atunci, fotbalul nu mai m-a interesat. Îmi pare rău că Universitatea, deocamdată, nu mai există. Sper însă să renască precum pasărea Phoenix!
