10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDuhoare pe bani europeni

Duhoare pe bani europeni

Un milion de lei a costat extinderea şi modernizarea Şcolii Bucovăţ, unde plouă prin tavan, iar noua hazna miroase de-ţi mută nasul

Noul corp de clădire al Şcolii Bucovăţ, construit cu bani europeni, ar fi trebuit să fie gata în zece luni. Lucrările au durat, însă, 18 luni, iar acum, la nici două luni de la inaugurare, încep să se vadă hibele acestui proiect.

Plouă prin tavanul directorului

Extinderea Şcolii Bucovăţ a fost, de fapt, un proiect european cu o valoare totală de 1.081.566,87 lei. Cea mai mare parte a finanţării – 747.761,88 lei – a venit de la Uniunea Europeană, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Guvernul României a contribuit şi el cu 114.363,58 lei, iar comunitatea locală a participat, la rândul său, cu 219.441,41 lei. „Noul corp al şcolii va avea trei săli de clasă, un laborator de informatică, dar şi un grup sanitar amplasat în interiorul clădirii, astfel încât copiii să nu mai fie nevoiţi să iasă la WC-ul din curte“, explica anul trecut Constantin Vasile, primarul comunei Bucovăţ.
Firma care a câştigat licitaţia – SC Lucrări Speciale în Construcţii SRL din Slatina – a început lucrările pe 30.06.2010 şi ar fi trebuit să le încheie în zece luni, adică pe 30.04.2011. Termenul a fost însă depăşit de mai multe ori, lucrarea fiind finalizată abia pe 29.12.2011 (adică cu opt luni întârziere), când recepţia a fost făcută doar de primar şi constructor, fără participarea vreunui reprezentant al unităţii de învăţământ.
Primele neajunsuri au apărut la puţine zile de la sfârşitul lucrărilor, când a început să plouă prin tavan chiar în… biroul directorului!
„Odată cu extinderea şcolii, s-a făcut şi o mică extindere a biroului directorului, unde urma să fie amenajată o sală de consiliu. Din tavanul acesteia a început să pice apa chiar de la prima ploaie, la câteva zile după ce primăria a făcut recepţia oficială a lucrării. De atunci, apa se tot infiltrează prin acoperişul prost făcut, ajungând să plouă de-a dreptul prin tavan de când cu ninsorile abundente din ultima perioadă“, a declarat prof. Marin Licuţ, directorul Şcolii Bucovăţ, care este şi consilier local în legislativul comunei.
Tuturor celor care-i trec pragul, Licuţ le arată albia de rufe, din tablă, aşezată pe podeaua cabinetului directorial, albie pe care o goleşte personal, cu găleata, zilnic sau de câte ori este nevoie.

Haznaua de sub şcoală

Cea mai mare problemă în Şcoala Bucovăţ o reprezintă însă mirosul pestilenţial care se simte pe holuri şi în clase. Duhoarea greu de suportat datează, spun cadrele didactice, dinainte de Crăciun – deci este anterioară chiar recepţiei lucrării, care a avut loc pe 29 decembrie 2011 – şi provine de la haznaua şcolii, construită nu la distanţă de clădire, cum ar face orice om normal, ci… chiar sub noua toaletă a unităţii de învăţământ! Mai mult decât atât, gurile de vidanjare ale haznalei nu sunt în afara clădirii, ci în interior – una în toaleta fetelor şi alta în toaleta băieţilor!
„Am înştiinţat despre problema asta şi constructorul, şi primăria, pentru că mi s-a părut ciudat să se facă haznaua chiar sub WC-ul şcolii, adică practic sub şcoală. Mi s-a spus că aşa a fost proiectul, iar constructorul l-a respectat întocmai. Acum nu mai ştim ce să facem ca să scăpăm de acest miros“, susţine directorul Licuţ. „Nu vreau să insist prea mult asupra lucrărilor făcute de mântuială de constructor, cât mai ales asupra mirosului groaznic din şcoală, care vine de la hazna. N-am auzit pe nimeni, până acum, să-şi facă haznaua sub WC-ul din casă. Haznaua se face mai departe, nu sub WC, ca aici“, a spus Ion Doicaru, preşedintele Comitetului de Părinţi de la Şcoala Bucovăţ, care are trei copii pe băncile acestei unităţi de învăţământ.
Ca şi când n-ar fi fost suficient, de câteva zile a cedat şi sistemul de încălzire al școlii, construit şi el tot cu bani europeni, în cadrul aceloraşi lucrări încheiate anul trecut.
„De câteva zile, avem probleme cu căldura tocmai în cele trei clase nou-construite şi, mai nou, la grădiniţă. Cauza este un dop de gheaţă care s-a format pe conductele instalaţiei de încălzire, care era umplută doar cu apă, fără antigel. Am pus eu antigel, dar problema dopului de gheaţă nu s-a rezolvat“, a precizat directorul Şcolii Bucovăţ. Tocmai din cauză că nu este căldură, cursurile preşcolarilor de la grădiniţă urmează să se desfăşoare, de astăzi, în sala de festivităţi a şcolii, unde căldura încă funcţionează.

„Cu mirosul chiar e o problemă“

Primarul din Bucovăţ, Constantin Vasile, susţine că n-a fost înştiinţat că ar fi vreo problemă cu căldura la şcoala sau grădiniţa din Bucovăţ: „Am asigurat lemne suficiente pentru şcoală şi grădiniţă, iar, dacă e nevoie, le mai aducem, dar nu ştiu de vreo astfel de problemă cu căldura“. Despre tavanul găurit de la cabinetul directorului de şcoală – întâmplător sau nu, fost contracandidat al actualului primar în alegerile locale de acum patru ani – edilul din Bucovăţ a spus că nu e din vina constructorilor: „Nu sunt probleme la acoperişul de tablă pus de constructori, ci la foile de tablă profilată de proastă calitate, puse înainte de director“.
Primarul Vasile recunoaşte însă că problema mirosului din şcoală e reală şi stringentă. „Cu mirosul din şcoală chiar e o problemă. Am luat legătura cu constructorul, care a trimis o echipă să facă două aerisiri. Se pare că nu sunt suficiente. Dacă nici aşa nu se rezolvă problema, o să mai dăm nişte bani, să înlocuim WC-urile turceşti cu unele cu scaun, care au şi sifon, şi o să facem şi o aerisire la înălţime. Trebuie să găsim o soluţie, pentru că o să vină căldura şi nu putem să stăm aşa“, a promis Constantin Vasile.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS