9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMașinile împiedică deszăpezirea

Mașinile împiedică deszăpezirea

Cetăţenii din Târgu Jiu riscă să rămână fără maşini, dacă nu le iau din calea utilajelor de deszăpezire. Poliţia Locală a ridicat mai multe autoturisme parcate pe principalele artere din municipiu, din cauză că acestea blocau accesul utilajelor şi al tractoarelor cu remorcă pentru transportul zăpezii. Ion Tudor, şeful Poliţiei Locale din Târgu Jiu, a declarat că proprietarii riscă să fie amendaţi, iar maşinile să fie duse în curtea Transloc. Deocamdată, se urmăreşte convingerea şoferilor să colaboreze cu autorităţile locale, după care se va trece şi la aplicarea de amenzi. În acest sens există şi o hotărâre a consiliului local care vizează ridicarea maşinilor care împiedică activitatea utilajelor primăriei şi amendarea proprietarilor.
Şeful Poliţiei Locale din Târgu Jiu a mai spus că va fi implementat sistemul de eliberare pe loc a proceselor-verbale prin care sunt sancţionaţi conducătorii auto indisciplinaţi: „Şoferii trebuie să înţeleagă faptul că strada este pentru toată lumea şi există la nivel local şi nu numai prevederi care îi obligă la un comportament care să vină în sprijinul autorităţilor locale. Urmează să trecem şi la amenzi, dacă lumea nu înţelege. Momentan, avem două aparate performante, cu ajutorul cărora eliberăm somaţiile şi permisele de liberă trecere pe loc. Aparatul este dotat cu o miniimprimantă. Avem şi softul achiziţionat. Urmează să introducem şi programul pentru aplicarea amenzilor pe loc. Totul a costat 60.000 de lei. Aceste aparate ne ajută foarte mult. Eliberăm şi câte 50 de permise de liberă trecere pe zi şi lunar sunt încasări de 30.000 de lei“, a menţionat Ion Tudor. Poliţia Locală din Târgu Jiu are 147 de salariaţi şi are alocat în acest an un buget de aproape un milion de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS