10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProxenet condamnat cu suspendare

Proxenet condamnat cu suspendare

Magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu l-au condamnat pe Marius Tașcău, proxenetul din dosarul „Prostituate minore pentru VIP-uri“, la patru ani de închisoare cu suspendare, iar pe elevele prostituate la câte șase luni de închisoare cu suspendare. Cei patru inculpați și-au recunoscut vina și, astfel, au scăpat de pușcărie.

Încă de la primul termen, cel de ieri, al procesului în care au fost judecaţi atât proxenetul, cât şi cele trei prostituate minore, magistrații gorjeni i-au condamnat pe cei patru inculpați la închisoare cu suspendare, aceștia recunoscându-și și regretându-și în prealabil faptele. Instanța de judecată a decis condamnarea la patru ani de închisoare cu suspendare pentru Marius Tașcău, judecat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, iar pentru cele trei eleve prostituate, șase luni de închisoare cu suspendare. Sentința dată ieri după-amiază poate fi atacată cu recurs. Amintim că proxenetul Marius Taşcău este cel care le aranja întâlnirile prostituatelor minore (dosarul penal „Prostituate minore pentru VIP-uri“ – n.r.). În acest dosar au fost trimise în judecată trei eleve acuzate de prostituție şi Taşcău, proxenetul lor. Printre clienţii fetelor s-au numărat şi oameni de afaceri, surse apropiate anchetei vorbind chiar despre reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi înalţi funcţionari publici. Proxenetul le-a aranjat mai multe întâlniri prostituatelor minore, una dintre ele consumându-se la hotelul preşedintelui PNL Gorj, Dian Popescu, din oraşul gorjean Ţicleni. Elevele-prostituate au primit câte 100 de euro pentru a întreţine relaţii sexuale cu mai mulţi cetăţeni germani la hotelul Sara din Ţicleni.

Şi-au recunoscut faptele

Doar două dintre cele trei minore acuzate şi judecate pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie s-au prezentat în faţa instanţei de judecată la termenul de ieri. Ele au fost însoţite de părinţi şi şi-au recunoscut şi regretat faptele. Şi proxenetul Taşcău le-a spus magistraţilor că regretă faptele comise.

Proxenetul a amenințat martorele

Tot la termenul de ieri (primul termen și ultimul – n.r.), acuzarea a cerut instanţei de judecată, în cazul proxenetului Taşcău, revocarea măsurii de a nu părăsi ţara şi instituirea măsurii de arest preventiv pe perioada judecării cauzei penale. Magistrații au respins cererea acuzării și au dat citire sentinței ce poate fi atacată cu recurs. „Inculpatul a încălcat cel puţin două dintre măsurile decise de instanţa de judecată când a admis eliberarea sa sub control judiciar. Potrivit declaraţiilor unor martore, Marius Taşcău le-a ameninţat, încercând să le intimideze, şi nici nu s-a prezentat la organul de poliţie din Runcu. De aceea, cerem revocarea măsurii de eliberare şi instituirea măsurii de arestare preventivă“, a spus reprezentantul acuzării. Odată cu această sentință, VIP-urile despre care se vorbea că ar fi întreținut relații sexuale cu prostituatele minore au scăpat de corvoada de a se prezenta în fața magistraților pentru audieri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS