În Arhivele Olteniei din 1923 găsim o relatare despre expoziţia unui tânăr pictor, I. Negulescu. Pare un anonim, la prima vedere, însă el a ajuns să fie cunoscut sub numele de Jean Negulesco, omul care a lăsat o amprentă vizibilă asupra industriei de film de peste Ocean.
Sub stăpânirea unei sugestii impuse din afară, sau chiar conştienţi de sine, spunea C.D. Fortunescu, unii artişti „se trudesc în perfectă sinceritate să obţină efecte artistice printr’o simplificare de linii şi printr’o uniformizare armonică de culori“. Tănărul Negulescu făcea parte din această categorie. Craiovean la origini, născut la finele lui februarie 1900, el izbutise „a realiza pe pânză or carton ceeace sufletul său de artist, într’o pornire sinceră, caută dibuind. Dar nu este nici exclus să găsească ceva pe această cale. Cine ştie? Poate, să se descopere pe sine însuşi. Deocamdată, pictorul se află la răscruciul a două drumuri, a două influenţe: cea clasică şi cea modernistă, cu tendinţa de emancipare de sub disciplina celei d’intâi. Căci felul său din urmă de a jugrăvi este, socotesc, doar un stadiu, popasul actual al evoluţiei acestui talent în mugurire“.
Impulsul „George Enescu“
Din Jean Negulesco a rămas, în Craiova, doar o firmă atârnând pe o clădire veche şi o stradă cu acest nume. Însă, cine era, cu adevărat, Jean Negulesco, în afară de pictorul tânăr privit pe atunci cu scepticism, dar şi cu o oarecare speranţă?
Ioan Negulescu a studiat la Liceul „Carol I“ din Craiova. Talentul său pentru artă s-a arătat timpuriu, atunci când, fiind cercetaș voluntar în rândurile Crucii Roșii din timpul Primului Război Mondial, a schițat un portret al lui George Enescu. Negulescu s-a hotărât să devină pictor atunci când compozitorul român, căruia i-a plăcut desenul, l-a cumpărat la un preț ridicat. După acest episod, pictorul s-a îndreptat spre studiile Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, dar şi spre cele ale Academiei Julien din Paris. Acolo a cunoscut persoane marcante ale epocii, precum Brâncuşi, Modigliani, Uttrillo, Picasso, Tristan Tzara, Alfred Jarry sau Jean Cocteau. Pentru a-și asigura existența în frumosul, dar scumpul Paris, Negulescu muncea seara în restaurante, spălând vase, în timp ce ziua obişnuia să copieze operele marilor maeștri în muzee, lucrări pe care le vindea la preţuri infime.
A fost şi dansator profesionist al hotelului Negresco de pe Riviera franceză. Descoperind dragostea în Oraşul Luminilor, în 1927 s-a căsătorit cu o americancă şi a plecat peste Ocean, unde a deschis o şcoală de pictură pentru copii, continuând, totodată, şi cu expoziţiile sale, care s-au bucurat de un mare succes.
Dragostea s-a stins, însă, repede. În 1929 a divorţat şi s-a stabilit în California, pictând portretele marilor vedete, prima fiind Greta Garbo. Lumea filmului a început, atunci, să se deschidă pentru Jean Negulesco, numele cu care a decis să-şi semneze creaţiile. A început să scrie scenarii şi a devenit asistent de regie. Primul scenariu, „Trei şi o zi“, a fost însă un eşec total.
Filme şi actori de excepţie
Ulterior, craioveanul a fost angajat la Paramount Pictures prin Frank Tuttle, pe postul de asistent de regie în studioul lui Barney Glazer. A lucrat la studiourile Universal şi apoi la faimosul Warner Brothers, unde, între 1945-1946, a făcut patru filme. În 1948 s-a mutat la 20th Century Fox, unde a realizat pelicule precum „Lydia Bailey“ (cu Errol Flynn), „Casa de la marginea drumului“ (cu Richard Widmark, Ida Lupino), „Un bărbat călare pe un delfin“ (cu Sophia Loren), „Cum să te măriţi cu un milionar“ (cu Marilyn Monroe), „Vin ploile“ (cu Richard Burton) sau „Tăticul cu picioare lungi” (cu Fred Astaire şi Leslie Caron). Și titlurile pot continua la nesfârşit.
De-a lungul carierei sale, Jean Negulescu a făcut aproape 40 de filme la Hollywood, între anii 1931-1970, fiind unul dintre regizorii importanţi ai cinematografiei americane. Pentru activitatea sa, a primit Crucea de Cavaler al Ordinului Regal de la Regele Paul al Greciei, pentru un film făcut într-una din insulele greceşti, şi titlul de Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor din partea Ministerului Culturii din Franţa.
Viaţa lui de om şi cineast remarcabil s-a încheiat la respectabila vârstă de 93 de ani, în Santa Margarita de Marbella (Spania), în urma unui atac de cord. Reîntorcându‑ne în 1923, C.D. Fortunescu scria la finalul articolului său: „Poate că tânărul acesta simte pulsând în el forţele unui creator; e puiul de pasăre care îşi încearcă sborul său, cu gesturile eterne ale tuturor sburătoarelor. De ce nu am privi oare cu bunăvoinţă asemenea încercări şi timide şi îndrăsneţe, când sborul acesta poate să fie şi al unui vultur?“. Aşa a şi fost.
