Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a făcut primul pas spre o decizie istorică. Curtea apreciază că România a încălcat dreptul la liberă asociere a clerului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), prin refuzul înscrierii în registrul asociaţiilor a Sindicatului „Păstorul cel Bun“, înfiinţat pe 4 aprilie 2008 de 35 de clerici şi mireni. Prin statut, sindicatul avea ca obiectiv „apărarea intereselor profesionale, economice, sociale şi culturale ale membrilor săi, atât clerici, cât şi mireni, în relaţiile lor cu ierarhia bisericii şi Ministerul Culturii şi Cultelor“. Sindicatul a solicitat Judecătoriei Craiova acordarea personalităţii juridice şi înscrierea acestuia în registrul sindicatelor. Reprezentantul Mitropoliei s-a opus, susţinând că statutul intern al BOR interzice crearea oricărei forme de asociere fără acordul prealabil al Mitropolitului. Instanţa de fond a admis cererea de înscriere a sindicatului, argumentând că aceasta este compatibilă cu legea, iar regulamentul intern al BOR nu îl poate interzice, având în vedere că preoţii şi persoanele în cauză sunt toţi angajaţi ai Bisericii şi, ca atare, au dreptul de a forma o asociaţie pentru a-şi apăra drepturile. Pe 22 mai 2008, instanţa a dispus înscrierea sindicatului „Păstorul cel Bun“ în registrul asociaţiilor, acordându-i personalitate juridică. Mitropolia a făcut recurs, arătând că principiile constituţionale de libertate religioasă şi autonomia comunităţilor religioase nu pot fi subordonate libertăţii de asociere. Pe 11 iulie 2008, Tribunalul Dolj a admis recursul făcut de Mitropolia Olteniei, respingând cererea de acordare a personalităţii juridice formulate de Sindicatul „Păstorul cel Bun“. Decizia instanţei a fost irevocabilă. În consecinţă, preoţii fondatori ai sindicatului s-au adresat CEDO.
Marţi – 13, zi nefastă pentru BOR
Într-o zi de marţi, 13 decembrie 2011, cu cinci voturi pentru şi două împotrivă, CEDO a considerat că instanţele române au încălcat articolul 11 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Curtea spune că articolul 11 permite statelor să impună restricţii privind dreptul la organizare numai în cazul unor membri ai forţelor armate, poliţiei sau administraţiei de stat, şi numai cu condiţia ca restricţiile să fie legitime. În România, preoţii şi laicii îşi îndeplinesc atribuţiile în cadrul BOR pe baza unor contracte individuale de muncă. Salariile lor sunt plătite în principal de stat şi sunt acoperite de sistemul general de asigurări sociale. Curtea a considerat că o relaţie bazată pe un contract nu poate fi „clericalizată“ până în punctul de a fi exceptată de la toate normele dreptului civil. Prin urmare, Curtea a trebuit să verifice dacă restricţia impusă de stat libertăţii de asociere a răspuns unei „necesităţi sociale imperioase“. Refuzul de a înregistra sindicatul s-a bazat pe legile privind libertatea de asociere şi libertatea religioasă, interpretate în lumina Statutului BOR şi, prin urmare, au avut o bază legală. Curtea a fost pregătită să accepte că refuzul a urmărit scopul legitim de a proteja ordinea publică prin încercarea de a preveni o discrepanţă între lege şi practica privind înfiinţarea unor sindicate pentru angajaţii Bisericii. Cu toate acestea, justiţia din România nu a stabilit că programul sindicatului este incompatibil cu o „societate democratică“, cu atât mai puţin că ar reprezenta o ameninţare la adresa democraţiei. Criteriile care definesc o „necesitate socială imperioasă“ nu se îndeplinesc.
Poziţia BOR, „nenecesară“
într-o democraţie
Examinând recursul Mitropoliei, care se referă doar la necesitatea de a păstra ierarhia Bisericii tradiţionale, nu s-au luat în considerare repercusiunile contractului de muncă asupra relaţiei angajator-angajat, distincţia dintre membrii clerici şi mireni angajaţi ai Bisericii sau problema dacă normele ecleziastice care interzic calitatea de membru de sindicat sunt compatibile cu reglementările interne şi internaţionale ce garantează dreptul în cauză – probleme de o importanţă crucială în echilibrarea diferitelor interese în joc. Curtea a constatat că refuzul de a înregistra sindicatul nu s-a bazat pe clauzele din contractele de muncă, ci pe dispoziţiile Statutului Bisericii. Acesta din urmă a intrat în vigoare în 2008, după ce angajaţii în cauză şi-au preluat atribuţiile în cadrul BOR. Poziţia specială ocupată de religia ortodoxă în România, de care Curtea este conştientă, nu poate justifica în sine refuzul de a înregistra sindicatul, având în vedere faptul că dreptul angajaţilor BOR de a adera la un sindicat a fost deja recunoscut de instanţe româneşti. În consecinţă, în absenţa unei necesităţi sociale imperioase, o măsură atât de radicală precum refuzul de a înregistra sindicatul „este disproporţionată în raport cu scopul urmărit“ şi, prin urmare, „nenecesară“ într-o societate democratică, încălcând art. 11. În temeiul art. 41 (satisfacţie echitabilă) din Convenţie, Curtea a apreciat că România trebuie să plătească sindicatului reclamant 10.000 de euro pentru toate capetele de daune. Aşa cum spuneam, CEDO a făcut primul pas spre decizia finală. În baza art. 43 şi 44 din Convenţie, în termen de trei luni de la luarea hotărârii, părţile pot cere trimiterea cazului în faţa Marii Camere a CEDO, urmând ca o comisie formată din cinci judecători să analizeze dacă respectivul caz merită o examinare în continuare. Dacă reexaminarea este refuzată, decizia CEDO rămâne definitivă în acea zi. După ce rămâne definitivă, hotărârea este transmisă Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, pentru supervizarea executării sale. Până la închiderea ediţiei, BOR nu a emis un punct de vedere asupra deciziei CEDO, aşa cum anunţase iniţial.
