În timp ce tradiţiile şi obiceiurile se pierd în multe dintre satele doljene, în Salcia mai există un meșteșug transmis din generaţie în generaţie, care aminteşte de modul oltenilor de a-şi cinsti morţii – confecționarea și pictarea crucilor de lemn
Paul Balaci are 69 de ani și este meșter crucer în Salcia, comuna Argetoaia. Meșteșugul acesta l-a învățat de la tatăl sau, încă de mic.
„Şi tata, și bunicul au făcut asta. De când mă știu am lucrat în ăşchii și picturi, dar am avut și frați care nu au făcut niciodată nici una. Eu, prima dată, am făcut un pristolnic (pristolnicele sau pecetarele sunt obiecte asemănătoare unor cruci care se folosesc pentru a imprima pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale) și m-am tăiat“, a spus nea Paul, arătând urma lăsată de cuțit de-a curmezișul mâinii stângi. La momentul respectiv, avea doar opt-nouă ani.
„Tata a zis: mă, nu face nimic, că azi e sărbătoare. Nu mai știu ce sărbătoare era, dar eu nu l-am ascultat, am lucrat, m-am tăiat și a rămas semnul“, a explicat meșterul.
O experienţă de-o viață
Prima cruce a făcut-o mai târziu, când avea vreo zece ani. Era o cruce de mici dimensiuni, dar a făcut-o singur. Și nu s-a mai tăiat. Iar de atunci a tot făcut cruci, una după alta. Le-a pierdut șirul, dar, cu siguranță, au fost câteva sute. „Știţi, troițele astea, cum le zic bătrânii, se pun în cimitire în zona asta, până la Vânju Mare și Cuşmir. Tata făcea câte 100-200 pe an, umbla cu carul până la Vânju Mare, le da și pe datorie. Eu însă nu am făcut chiar așa de multe pentru că am lucrat stâlpi și troițe doar până la 20 de ani. Apoi m-am făcut șofer, am plecat în armată și când am venit m-am dus iar la lucru, ca şofer“, a spus Paul Balaci. Meșteșugul ăsta nu se uită însă cu una, cu două. Astfel, după vreo 30 de ani de șoferie, când a ieșit la pensie, nea Paul s-a apucat să meșterească iar stâlpi și troițe.
„Folosesc culorile pe care le-am pomenit de la bătrânii noștri“
Pentru confecționarea lor folosește lemn de stejar, că așa s-a „pomenit“ şi pentru că rezistă în timp. De lipit, le lipește uneori cu clei de oase, alteori cu aracet, că s-a modernizat și el. Picturile le face cu vopseluri din comerț, că se păstrează mai mult în timp, iar meșteșugul producerii lor după metode naturale s-a pierdut de mult.
„Sunt mai multe etape în producerea troiței – într-o zi o tai, într-o zi o vopsești. Folosesc culorile pe care le-am pomenit de la bătrânii noștri – roșu, galben, albastru, verde. De desenat, îl desenez pe Iisus Cristos, Îngerii, Maica Domnului. La noi aici, mai puțin, dar în părțile alea în vale, spre Dunăre, cică omul trebuie să aibă pe troiţă calul și femeia, pe Maica Domnului“, a spus meșterul, care a explicat că, potrivit tradiției, când moare un om și-l duce la groapă, îl însoțește cu stâlpul. Apoi, până la șase săptămâni, la fiecare mormânt trebuie să fie pusă câte o troiță.
„Lumea își face multe de marmură acum“
În Salcia, în prezent, mai sunt doar două persoane care mai practică acest meșteșug. Și băiatul lui nea Paul a învățat cum se fac, dar are serviciu la Craiova și nu și-l lasă, mai ales că nici cererea nu e prea mare. De altfel, nici Paul Balaci nu se întreține din confecționarea crucilor, ci își muncește încă pământul și așteaptă roade de acolo. Lemnele sunt scumpe, iar un stâlp e cam 20 de lei sau mai mult, în funcție de lemn. Fiecare, după posibilități, comandă o cruce mai mare sau mică. În plus, și oamenii s-au modernizat și, încet-încet, cererea pentru troițe a scăzut.
„Lumea își face multe de marmură acum și rămâne ca un semn în timp, să se știe că e acolo, că nu putrezește după 30-40 de ani precum crucile de lemn. Iisus Cristos s-a răstignit însă pe cruce de lemn, nu de piatră. Chiar dacă oamenii își pun cruce de piatră, oricare își face un stâlp de lemn, după posibilităţi“, a adăugat Paul Balaci.
