11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLibby Gitenstein a discutat cu tinerii doljeni despre voluntariat

Libby Gitenstein a discutat cu tinerii doljeni despre voluntariat

Ieri, zeci de elevi ai Colegiilor Naţionale „Carol I“ şi „Fraţii Buzeşti“, dar şi studenţi de la Facultatea de Litere din Craiova au avut ocazia de a se întâlni cu Excelenţa Sa, Elizabeth (Libby) Gitenstein, soţia ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România. Tema principală a discuţiilor a fost reprezentată de „Valorile voluntariatului azi“. Cei prezenţi la eveniment au avut posibilitatea să vorbească despre activitatea lor ca voluntari şi să afle, în acelaşi timp, o serie de informaţii despre activitatea de voluntariat din SUA. „În SUA, voluntariatul este obligatoriu. Nu poţi să primeşti diploma de absolvire a liceului fără să fi făcut un anumit număr de ore de voluntariat (în general, minimum 100 de ore). Copiii încep voluntariatul de la grădiniţă, iar la şcoală, toată lumea învaţă despre serviciul în folosul comunităţii, care poate fi orice, de la realizarea unui decor pentru un proiect de teatru până la lucrul cu copiii“, a declarat Libby Gitenstein. Aceasta a subliniat faptul că nu contează cine este persoana pe care o ajuţi, putând fi un coleg sau o rudă, ci important este să fii acolo şi să ajuţi la construirea şi întărirea relaţiilor într-o comunitate. „În România, sunteţi binecuvântaţi cu familii extraordinar de puternice. Voi faceţi muncă de voluntariat, o aveţi în sânge – faceţi voluntariat cu famiile voastre. Mergeţi, de exemplu, la bunici şi le duceţi un pahar cu apă sau cina. Practic, petreceţi mare timp preţuind şi având grijă şi fiind cu familia voastră. În SUA, trebuie să ne facem timp să creăm familii şi astfel voluntariatul a devenit atât de puternic“, a adăugat Libby Gitenstein.

„Chiar dacă nu primiţi bani, experienţa ca voluntar este la fel de valoroasă“

Chiar dacă mulţi români au experienţă în voluntariat în ceea ce priveşte ajutorul acordat celor din familie, Libby Gitenstein a atras atenţia şi asupra importanţei voluntariatului realizat într-un cadru organizat, alături de colegi, prieteni şi oameni care împărtăşesc aceleaşi idealuri. „Cu cât începi mai devreme să fii voluntar, cu atât mai bine. Alegeţi însă o activitate care să va placă. Chiar dacă nu primiţi bani, experienţa ca voluntar este la fel de valoroasă pentru că, practic, câştigaţi experienţă, învăţaţi foarte multe despre voi, vă dezvoltaţi, învăţaţi să apreciaţi alte persoane, să comunicaţi cu oamenii şi deveniţi mai buni. De asemenea, vă dezvoltaţi o mulţime de abilităţi (de a lucra într-o echipă, de a înţelege mai bine nevoile celor din jur, de a comunica). În funcţie de unde decideţi să faceţi voluntariat puteţi să vă dezvoltaţi şi abilităţi de comerţ, de management, financiare, de sănătate, de educaţie sau chiar de construcţii. Dacă cineva este interesat de un anumit domeniu în liceu şi vrea să continue cu asta pe viitor, voluntariatul este modul ideal de a învăţa această abilitate“, a mai spus Libby Gitenstein. Aceasta a explicat că primul său job ca voluntar a fost în liceu, ca asistent infirmier, unde a ajutat sa facă patul şi să ducă masa bolnavilor. Atunci, a realizat că asta este ceea ce-şi doreşte să fie şi acum, profesia ei de bază fiind infirmier medical.

Cum promovezi într-un CV experienţa ca voluntar

Cei care fac voluntariat trebuie să înveţe însă şi să atragă atenţia asupra acestui lucru atunci când merg la un interviu, nefiind suficientă doar menţionarea sa într-un CV. Înainte de toate, este important ca voluntarul să conştientizeze modul în care experinţa sa de voluntar îl poate ajuta să primească sau nu o slujbă. Calitatea de „intern“ (un fel de practică plătită) vă demonstrează abilitatea de a vă asuma responsabilităţi şi de a face practic „legământ“ pentru o perioadă cu o firmă şi cu nişte oameni cu care lucraţi. „În scris, explicaţi ce abilităţi aţi dezvoltat şi lucrurile pe care le-aţi învăţat pe parcursul experienţei. Nu subliniaţi cuvântul voluntar, ci activitatea pe care aţi făcut-o. Dar în interviu povestiţi – spuneţi o poveste despre legătura pe care aţi stabilit-o cu una dintre persoanele pe care aţi ajutat-o“, a spus Libby Gitenstein. Aceasta i-a sfătuit pe tinerii prezenţi să-şi urmeze visul de a călători, dar să-l pună în slujba comunităţii. „Dacă vreţi să călătoriţi, mergeţi în SUA sau în orice altă ţară, câştigaţi experienţă în altă parte şi apoi întoarceţi-vă pentru că aici veţi avea un viitor strălucit. Aveţi familii puternice, aveţi o ţară extraordinară“, a mai spus Libby Gitenstein.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS