14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalRaluca Păun: Cred în şcoala de teatru din Craiova

Raluca Păun: Cred în şcoala de teatru din Craiova

Este actriţă la Teatrul Naţional din Craiova, face şi regie de teatru, iar visul ei este să o interpreteze pe Miţa Baston. Aceasta-i Raluca Păun, iar în interviul de mai jos, cititorii GdS mai pot afla şi despre experienţa ei inedită din Franţa, unde a jucat zilnic, timp de o lună, apoi, în anul următor, a fost într-un turneu prin toată Franţa, timp de şase luni.
– Sunteţi un produs sută la sută al Olteniei: aţi absolvit Facultatea de Teatru din Craiova (promoţia 2001), primii paşi în teatru i-aţi făcut la Teatrul „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea, iar din 2003 faceţi parte din colectivul artistic al Teatrului Naţional din Craiova. De unde pasiunea pentru teatru? De ce Râmnicu Vâlcea şi Craiova şi nu Capitala?
– Nu ştiu de unde s-a născut pasiunea pentru teatru, ştiu doar că la sfârşitul liceului am simţit că nu am altă opţiune decât Facultatea de Teatru. De ce nu Capitala? Pentru că am crezut şi cred în şcoala de teatru din Craiova… În plus, în acel an, lua clasa domnul Ilie Gheorghe împreună cu doamna Nataşa Raab, exista deja o clasă Remus Mărgineanu, nume importante ale teatrului românesc, de la care am ştiut că voi avea  multe de învăţat. Imediat după facultate, clasa noastră a fost invitată să dea concurs de admitere la Teatrul „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea. Ne-am prezentat la concurs şi am fost cu toţii angajaţi.   
– Experienţa de la Râmnicu Vâlcea (2001-2003) v-a ajutat la „admiterea” de la Teatrul Naţional Craiova? A fost dificilă integrarea în colectivul artistic al Naţionalului din Bănie?
– Da, pot spune că, într-un fel, experienţa pe care am acumulat-o în cei doi ani în care am fost angajată la Râmnicu Vâlcea m-a ajutat să intru la Teatrul Naţional din Craiova, pentru că la „Anton Pann“ am jucat roluri frumoase şi importante, iar pentru un actor proaspăt ieşit de pe băncile şcolii este esenţial ca în această perioadă de formare să joace cât mai mult. Colaborarea mea cu teatrul din Vâlcea nu s-a încheiat după ce am intrat în trupa teatrului din Craiova; am continuat să lucrez la „Anton Pann“ până în 2008, pentru că este un loc pe care eu l-am îndrăgit, cu nişte oameni minunaţi, de care simt că sunt şi acum foarte legată. Terminând facultatea la Craiova şi fiind una dintre primele promoţii, multe cursuri le făceam în teatru, toţi actorii ne cunoşteau, veneau la examenele noastre, plecam cu ei prin turnee, eram copiii trupei, astfel încât integrarea a fost foarte uşoară, era ca şi când, în sfârşit, veneam acasă.

„Am învăţat enorm de la Ilie Gheorghe“

– Marele actor Ilie Gheorghe v-a fost profesor la facultate, iar din 2003 vă este coleg. Cum a fost relaţia cu Ilie Gheorghe în facultate, cum este acum?

– V-am mai spus că unul din motivele pentru care am ales şcoala de teatru din Craiova a fost faptul că marele actor Ilie Gheorghe lua clasa în acel an. Am învăţat enorm de la el şi încă pot spune că învăţ; e greu să îl vadă cineva pe scenă şi să nu aibă de învăţat de la Ilie Gheorghe.
– Faceţi parte din noul val, aţi devenit o certitudine la TNC… Ce model aţi avut (aveţi), unde aţi vrea să ajungeţi?
– Nu pot spune că am avut un model sau că vreau să ajung undeva. Tot ce îmi doresc e să fiu pe scenă şi să joc cât mai mult. Fiecare rol primit este pentru mine o satisfacţie în sine.
– În anii de când sunteţi la Craiova, aţi şi regizat spectacole (Asociaţia Drăgulescu, TNC). Vă tentează regia?
– Eu cred cu tărie în teatrul independent. În 2007, colega mea Adela Minae a deschis Cafe Teatrul Play, o cafenea în care urma să se joace teatru, un loc unic în Craiova. Noi visam la un bar în care să se poată juca şi teatru, încă din perioada studenţiei, în alte oraşe mari existând deja o mulţime de astfel de locuri. Iată că în 2007 acest vis s-a concretizat. Bineînţeles că, pentru a supravieţui, un astfel de loc avea nevoie de spectacole; să plăteşti un regizor era mult prea scump pentru noi şi astfel am ajuns să regizez primul spectacol, „Un bărbat şi mai multe femei“, când colegii mei Edith Mag şi Vlad Drăgulescu au venit la mine cu textul şi mi-au propus să îl lucrăm împreună. Colaborarea cu Vlad Drăgulescu nu s-a oprit aici, în 2009 el înfiinţând Compania Teatrulescu, companie cu care eu am colaborat atât ca actriţă, cât şi ca regizor. Aşadar, am ajuns să fac regia unor piese, nu neapărat pentru că acesta era un vis al meu, ci dintr-o necesitate de supravieţuire a unor companii particulare atât de necesare în peisajul teatral craiovean.

„Piesa «Legături de sânge» o jucăm în atelierul de pictură
de la TNC“


– Împreună cu alte colege aţi regizat la TNC „Legături de sânge“, un spectacol desfăşurat într-un spaţiu neconvenţional, atelierul de pictură al Naţionalului din Bănie. Cum a fost munca în colectiv? Cum vi se pare că a fost receptat spectacolul?

– Da, colegele mele Romaniţa Ionescu şi Iulia Lazăr mi-au dat textul de la „Legături de sânge“, un text celebru în SUA, pentru care autoarea (Beth Henley – n.r.) a primit premiul Pulitzer, text tradus în limba română de Romaniţa Ionescu şi Ana Ularu. Mi-a plăcut foarte mult piesa, şi personajul meu, şi am început lucrul la acest proiect; un proiect special, pentru că urma să îl jucăm într-un spaţiu neconvenţional – atelierul de pictură al teatrului – şi să facem o regie colectivă. Nu pot spune că a fost uşor să nu ai în permanenţă „ochiul din afară“, dar ne-am implicat cu toţii: Romaniţa Ionescu, Iulia Lazăr, Iulia Colan, Alex Calangiu şi Claudiu Mihail. Am lucrat pe perioada vacanţei şi cred, din reacţia publicului şi din spusele colegilor noştri, că a ieşit un spectacol frumos. Un spectacol în care eu cred şi din perspectiva faptului că un artist, zic eu, trebuie să îşi creeze propriile oportunităţi, nu doar să stea şi să aştepte să fie distribuit şi să se plângă dacă asta nu se întâmplă. E un lucru pe care l-am învăţat în Franţa. Acolo majoritatea actorilor făceau propriile spectacole, adică îşi scriau textele, jucau şi regizau.
– Apropo de Franţa: ce a însemnat pentru actriţa Raluca Păun experienţa de la Nisa, acolo unde aţi jucat în „Cântăreaţa cheală“? Credeţi că s-ar putea repeta, la Nisa sau în altă parte din Europa?
– Experienţa din Franţa a fost una dintre cele mai frumoase din viaţa mea şi trebuie să îi mulţumesc domnului Mircea Cornişteanu, care m-a propus pentru rolul Mary din „Cântăreaţa cheală“. Am mers în Franţa, am dat o audiţie, regizorul, Daniel Benoit, m-a plăcut şi am început lucrul la acest spectacol la care Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova a fost coproducător. Nu a fost uşor, pentru că jucam într-o limbă străină, dar sistemul de lucru propriu-zis nu era diferit, aşa că m-am descurcat. A fost oarecum obositor, deoarece în Franţa un spectacol nu se joacă decât de un anumit număr de ori, aşa că l-am jucat zilnic timp de o lună, apoi anul următor am mers într-un turneu prin toată Franţa, timp de şase luni. Vă daţi seama că mi-ar plăcea tare mult să se repete această experienţă, dar nu ţine de mine, ci de noroc sau de întâmplare.

Visez să joc pe Miţa Baston

– Aţi avut, în 2011, o toamnă fierbinte, cu trei premiere în trei luni: „Tartuffe“, „Legături de sânge“, „O noapte furtunoasă“. V-a fost greu, dar şi drag! Cum catalogaţi această perioadă de muncă răsplătită de aplauze?

– Vă spuneam mai devreme că fiecare rol este pentru mine un cadou pe care îl primesc cu drag, deci nu a fost o perioadă grea, poate doar puţin obositoare. În plus, am avut şansa să joc roluri importante din dramaturgia universală.
– La ce rol visaţi?
– Anul acesta este anul Caragiale… Am avut bucuria să joc Ziţa în montarea domnului Mircea Cornişteanu, dar rolul la care visez eu este Miţa Baston din „D’ale Carnavalului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS