11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProxenet prins la graniţă

Proxenet prins la graniţă

Un vâlcean de 38 de ani a fost arestat preventiv sâmbătă, după ce a fost prins de ofiţerii BCCO Craiova la Vama Nădlac în timp ce încerca să iasă din ţară însoţit de mai multe tinere pe care le ducea „la stradă“ în Italia.
Marius Ilie, de 38 de ani, din Vâlcea, era supravegheat de ofiţerii BCCO Craiova de mai multe luni. Oamenii legii aveau informaţii că vâlceanul se ocupă cu traficul de minore pe relaţia România – Italia. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, între anii 2009 şi 2011, Marius Ilie a racolat mai mai multe tinere şi minore din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea, pe care le-a dus în Milano, Italia, unde acestea au fost obligate să practice prostituţia. Sumele de bani obţinute de victime ajungeau în buzunarele lui Ilie. Săptămâna trecută, poliţiştii doljeni au aflat că vâlceanul urma să plece din nou în Italia, însoţit de câteva tinere care ar fi trebuit să ajungă pe străzile din Milano. Marius Ilie a fost supravegheat, iar vineri, în Vama Nădlac din Arad, ofiţerii BCCO au oprit microbuzul cu care acesta se îndrepta către Italia. Vâlceanul şi tinerele care îl însoţeau au fost aduse la sediul DIICOT din Craiova, pentru audieri. Sâmbătă, judecătorii au emis mandat de arestare preventivă pe numele său. Acţiunea la care au participat şi cadre ale Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova şi Timişoara a fost coordonată de procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, suportul tehnic fiind asigurat de SRI Dolj.
• Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS