10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpărgătorul de cofetării, arestat

Spărgătorul de cofetării, arestat

Unul dintre cei mai prolifici spărgători care au acţionat în ultimii ani în Craiova este din nou în spatele gratiilor. Traian Murgescu, de 31 de ani, este originar din oraşul gorjean Turceni, dar s-a stabilit neoficial în Craiova încă de când era minor. A pornit de la furturi şi spargeri mărunte – chioşcuri, apoi maşini. Ulterior, potrivit poliţiştilor doljeni de la Judiciar, care-l cunosc ca pe „calul breaz“, Murgescu s-ar fi profilat pe magazine de electronice, de unde fura în special calculatoare, pe care le vindea pe sume de nimic. Îşi făcuse şi un soi de reţea de desfacere a produselor furate, din care făceau parte câţiva studenţi care-i cumpărau sau îi găseau cumpărători pentru produsele furate. „Afacerea“ mergea atât de bine acum câţiva ani, încât ajunsese să dea spargeri „la comandă“, pentru a fura doar anumite produse, pe care le cereau potenţialii cumpărători. Când magazinele de pe Calea Bucureşti – ţinta lui preferată – au ajuns să fie supravegheate în fiecare noapte de poliţişti, din cauza spargerilor pe bandă rulantă al căror autor nu reuşeau să-l identifice şi să-l prindă, hoţul s-a reprofilat pe o ţintă mult mai uşoară: farmacii şi cabinete medicale. A spart chiar şi un cabinet notarial, dar n-a luat de acolo decât un monitor de calculator, nu şi computerul cu baza de date. În cele din urmă, a fost prins şi trimis pentru mai mulţi ani după gratii.
Când a fost eliberat, Traian Murgescu a decis să plece în străinătate, pentru a scăpa de supravegherea poliţiei doljene. A ajuns în Franţa, unde a stat o vreme, însă poliţia pariziană l-a trimis înapoi, nu fără a-i da o compensaţie bănească pentru a nu se mai întoarce. A revenit în ţară la sfârşitul anului trecut, însă banii primiţi de la francezi s-au terminat destul de repede, aşa că după Revelion s-a întors la vechile sale îndeletniciri.

A gustat din prăjituri în timpul jafului

Pe 20 ianuarie, poliţiştii craioveni de la Secţia 3 au fost sesizaţi că în noaptea anterioară avusese loc o spargere la cofetăria Marie Louise de pe Calea Bucureşti. Când au văzut imaginile de pe camerele de supraveghere, oamenii legii şi-au dat seama că au de a face cu o cunoştinţă veche – Traian Murgescu. Cu câteva minute înainte de ora 5.00, acesta forţase uşa de termopan cu o şurubelniţă, apoi, la lumina unei lanterne, cotrobăise prin tejghea şi prin dulapuri după bunuri de valoare. Şi chiar a găsit un telefon mobil şi cinci ceasuri de mână foarte scumpe, valoarea totală a prejudiciului fiind de circa 15.000 de lei. Apoi a plecat, nu înainte de a mânca o prăjitură din cele comercializate acolo.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că Murgescu „vizitase“ cu câteva zile înainte o altă unitate de alimentaţie publică, situată tot pe Calea Bucureşti. În noaptea de 6 spre 7 ianuarie, forţând uşa în mod similar, pătrunsese în Cofetăria Aida, situată în apropierea Pasajului Electroputere. Şi de acolo luase un telefon mobil, bani şi bonuri, însă nu mai avusese timp să deguste şi prăjiturile.
Depistat luni seară de poliţişti, Murgescu a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, sub acuzaţia de furt calificat. Ieri, la propunerea procurorilor, magistraţii de la Judecătoria Craiova au emis pe numele lui un mandat de arestare pe 29 de zile. Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă acelaşi autor n-a spart cumva, zilele trecute, şi o altă cofetărie de pe raza municipiului, unde au descoperit un mod de operare similar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS