La redacţia Arhivelor Olteniei, în 1922, a sosit o scrisoare semnată I.M. În ea se dădeau detalii legate de deschiderea spitalului public din Craiova.
Bănie. 12 iulie 1846. „Astăzi avurăm în Craiova o solenitate, carea mai mult de cât altele merita a se publica prin organul foilor publice: pentru că ea n’a fost vr’o ceremonie prescrisă, vr’o sărbătoare de porunceală, ci o adunare de bărbaţi bun simţitori la un lucru în adevăr folositor omenimei. Astăzi se pusă piatra de temelie la spitalul cel public al Craiovei. Pe lângă aşezăminte de creşterea tinerimei de ambe-secsele, pe lângă Biserici frumoase, pe lângă locuri publice de primblat care pe zi ce merge se tot înfrumuşeţează, pe lângă case măreţe al căror număr creşte din an în an, pe lângă echipage, proipturi de teatru şi altele, vedeai – şi nu este mult de atunci – vedeai – şi nu era frumos, – câte un ajuns de mâna sorţei tăvălindu-se pe lângă garduri -, câte-o văduvă nefericită cu sugaciul pe braţe lantezindu-se subt fereastra unui palat!“.
„Un adăpost dărăpănatei lor sănătăţi“
De mult se simţea nevoia unui aşezământ la Craiova, „în care şi clasa celor apăsaţi de soarte să găsească un adăpost dărăpănatei lor sănătăţi şi o căutare omenoasă la relele de care ei pătimesc mai curând şi mai adese ori de cât fii fortunei. Este adevărat şi merita a fi ştiut ca prin stăruinţa D. mare logofăt şi Cavaler Ioan Bibescu, ca de doi ani, supt privegherea Magistratului într’un local potrivit, s’a şi deschis un spital, în care un însemnat număr de scăpătaţi s’au căutat şi se caută gratis. Dar numai prin aşezământul, a căruia temelie s’a pus astăzi, se va putea respunde mai pe deplin datoriei, pe care societatea o are şi către fii săi şi cei nefericiţi“.
Încă de la ora 9.00, în acea dimineaţă de iulie 1846, „clerul bisericesc, dumnealor Prăzidenţii divanelor şi ai tribunalelor cu amploiaţii respectivi, sfatul orăşenesc, starostea cu cei mai de frunte neguţători, câţiva domni ofiţeri, profesorii şcoalei câţi s’au aflat aici, ş’o mulţime de alte persoane de toată clasa se adunaseră supt umbrarul pregătit dinadins pentru această solenitate. Îndată şi dumnealui Marele logofăt şi cavaler I. Bibescu însoţit de amploiaţii respectivi şi poliţieni veni în mijlocul adunanţei, şi clerul începu ţeremănia religioasă intonată de Prea-Sfinţia Sa Părintele Arhiereu Timotei Eudoksia şi administratorul Episcopiei Râmnicului“.
Cutia dinăuntrul fundaţiei
Ioan Bibescu s-a coborât apoi la locul de temelie şi, oferindu-i-se pe o tavă mistria şi ciocanul de argint, a aşezat cu ele trei cărămizi. Apoi, pe rând, N. Brăiloiu, aga N. Obedeanu şi clucerul C. Zătreanu zidiră fiecare trei cărămizi. „Pe urmă, d. marele logofăt I. Bibescu aşază peste acest zid o lespede de marmură, pe care s’a pus o cutie de plumb încheiată bine ca să nu mai pătrundă aerul. În cutia aceasta s’a băgat mai nainte o medalie de argint, în curmezişu de trei degete, – o sticlă cu un document – apoi deosebite monede. Medalia are în faţă acest înscris cu litere strămoşeşti romane săpate: «În zilele Măriei Sale Domnului George D. Bibescu v.v.d., şi a M. D. Doamnei Maria în anul mântuirei 1846, al domniei 4lea» iar în dos «Pus’a temelia acestui spital D. marele logofăt Ioan Bibescu fratele Măriei Sale»“.
O hârtie regală, compusă din două foi, a fost pusă într-un cilindru. „Pe cea dintâi d’asupra este marca Ţărei în glorie – supt ea marca judeţului, iar mai jos scrise caligrafic aceste cuvinte cu litere strămoşeşti romane: «În zilele Măriei Sale Domnului Georgie D. Bibescu v.v.d., ş’a M. S. Doamnei Mariei. În anul dela mântuirea lumei 1846; iar al Domniei M. Sale anul IV. Pus’a piatra de temelie acestui spital dumnealui marele logofăt şi cavaler Ioan Bibescu fratele Măriei Sale. Fost’a atunci logofăt al credinţei mult stăruitor într’aceasta d-lui marele logofăt şi cavaler Emanoil Florescu; iar prezindent maghistratului Craiovei era d-lui marele clucer Constantin Zătreanu»“.
Pe cea de-a doua foaie, aceleaşi cuvinte stăteau scrise, însă cu litere „ciriliene amestecate cu romane, după cum se scrie prin şcoli“, ca să priceapă toată lumea. „Aceasta s’a pus dinadins, ca viitorimea să cunoască epoca de la slove la litere, întru care ne aflăm“.
Cutia a fost zidită apoi în lespezi de marmură. Înăuntrul fundaţiei, ea stă ca mărturie a ridicării „spitalului cel public Filantropia“, un pas înainte în viaţa oraşului şi a locuitorilor săi.
