6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMalu Mare - comuna în care craiovenii merg zilnic

Malu Mare – comuna în care craiovenii merg zilnic

Pe nesimţite, Malu Mare se transformă într-o comună urbană. Două mari centre comerciale, un dealer auto şi alte firme vizitate zilnic de craioveni sunt pe teritoriul localităţii.

Fără îndoială că mulţi dintre noi au călcat pragul centrelor comerciale Selgros sau Dedeman, iar cei cu salarii mai mari au vizitat chiar şi Plus Auto pentru un leasing la o maşină Ford. Cei mai norocoşi şi-au cumpărat un apartament la cheie în blocurile Ferval situate vizavi de fabrica Ford. Ei bine, puţini ştiu că toate aceste magazine şi firme care fac parte din viaţa cotidiană a craioveanului se află, de fapt, în comuna Malu Mare, o mică localitate de 4.000 de locuitori adiacentă Băniei, care se transformă treptat într-o suburbie a oraşului.

Intravilanul a ridicat nivelul de trai

Vechea împărţire administrativ-teritorială a României, care datează din 1968, face ca oraşul să se dezvolte pe teritoriile administrative ale comunelor învecinate. Este cazul localităţii Malu Mare, aflată la doar şapte kilometri de Craiova, aşezată pe DN55 Craiova-Bechet.
„În ultimii ani, situaţia economică a malumărenilor s-a ameliorat considerabil. Aproape fiecare familie din localitate a avut o bucăţică de pământ pe care a valorificat-o în perioada de boom imobiliar. S-au construit multe case noi, iar altele au fost renovate cu acei bani“, a spus primarul localităţii, Alexandru Dicu.
Poate şi din această cauză, Malu Mare se mândreşte cu una dintre cele mai mari zone de intravilan din Dolj. „Circa 1.500 din cele 2.800 hectare sunt în intravilan. S-a construit foarte mult în ultimul timp, iar condiţiile nu vor diferi faţă de cele de la oraş. Avem apă curentă în ambele sate ale comunei (Malu Mare şi Preajba), avem gaze în zona Selgros, iluminat stradal excelent, iar în ce priveşte asfaltarea avem în program 8,13 km de reţele stradale“, ne lămureşte primarul. Edilul-şef ar însă un of: canalizarea la care se lucrează din 2009. „Ni s-a aprobat un program de 3,6 milioane de lei din fonduri guvernamentale. Din păcate, din 2009 nu am primit decât vreo 700.000 de lei, la care am mai pus din bugetul local 200.000 de lei“, a afirmat acesta.

Malu Mare – comună urbană

Schimbările în Malu Mare se văd de când păşeşti pragul primăriei. Alături de vechiul sediu se află un imobil nou, finalizat în 2010, care a costat circa două milioane de lei. În faţa clădirii, jumătate de amfiteatru şi o viitoare fântână arteziană, întregul ansamblu urmând să fie încadrat de gazon şi magnolii.
„Avem şi un sediu secundar, în zona Selgros, care va costa 500.000 de lei.
În primărie suntem doar zece oameni şi vom face cu rândul de serviciu la sediul secundar“, mai spune primarul.
Administraţia are în evidenţe 201 agenţi economici care trebuie să-şi plătească taxele şi impozitele aici. La 4.000 de locuitori, înseamnă o medie de 20 de locuitori la o firmă, ceea ce este o medie foarte bună. Majoritatea locuitorilor însă muncesc în Craiova. Inclusiv tinerii vin la şcoală în oraş.
Căminul şcolar al liceului cu profil agricol va fi transformat în curând în centru social – cămin de bătrâni cu 70 de locuri. Întreaga lucrare costă 2,7 milioane de lei cu TVA. Alte investiţii importante ale primăriei constau în extinderea reţelei electrice în zona Selgros – 1,87 milioane de lei şi modernizarea a 8,13 km de drumuri comunale. „Vom înfiinţa în cadrul primăriei un compartiment care va deservi căminul de bătrâni“, explică Alexandru Dicu.

Primăria atrage părinţii şi copiii

Cu toate că se află foarte aproape de Craiova, micuţa comună Malu Mare nu a acceptat să facă parte din viitoarea Zonă Metropolitană. „Statutul nu ne avantaja deloc. Era vorba de un vot la 10.000 de locuitori. Cum noi avem sub 10.000 avea un singur vot, iar Craiova, care are 300.000 de locuitori, avea 30 de voturi. Nu am fost de acord“, explică primarul.
Fotbalul este de departe cel mai popular sport din Malu Mare. Comuna are nu una, ci două echipe: Ştiinţa Malu Mare – care activează în Divizia D, în culorile alb-albastru şi Sporting Malu Mare – în categoria Elită. Fotbalul este o tradiţie în familia primarului Dicu. „Am fost căpitanul echipei în tinereţe. Jucam fie libero, fie vârf de atac. Fiul meu, Cătălin, are o grupă de copii pe care o antrenează. Valentin, celălalt băiat, a fost şi el fotbalist la Primăvara Craiova, până la dezafiliere“, se mândreşte primarul, care spune că şi soţia are activităţi extraprofesionale. „În 2011, am înfiinţat ansamblul «Bujorelul», care a luat deja premii la festivalurile la care a participat. Oana Paciurea şi soţia mea Rodica se ocupă de grupa de dansuri formată din zece tineri, iar solistă este Iulia Păun“. De altfel, soţia primarului se ocupă şi de proiectul „Şcoala de sâmbătă“. Conceptul este simplu: „Sâmbăta, copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani vin la primărie şi desfăşoară diverse activităţi: pictură, cursuri de limba engleză, franceză, italiană, vizionează filme specifice vârstei etc. Părinţii care vor stau cu mine la o cafea şi mai discutăm despre nevoile comunei. De Crăciun, peste 90 de copii au primit cadouri. Am organizat chiar şi o gală a sportului, în care au fost răsplătiţi cu diplome sportivii din localitate. Avem un grup de tineri care fac lupte sau tenis de masă“. ONG-urile prin care familia Dicu desfăşoară activităţi extrapofesionale se numesc Pro Euro Young şi Liga femeilor din sud. 

Ziua localităţii, mutată e la Sf. Dumitru la Rusalii
Ziua localităţii se sărbătorea pe 26 octombrie, de Sf. Dumitru. În 2011, Consiliul Local (CL) a decis să schimbe data zilei localităţii. „De Sf. Dumitru era mai totdeauna urât, ploua şi era frig. Noi ne adunăm mulţi la ziua localităţii şi nu aveam unde pe o asemenea vreme. Am decis să o schimbăm de Rusalii, pentru că lumea are două zile libere atunci. În 2012, cade pe 3-4 iunie, e foarte posibil să avem timp frumos“, a spus primarul Dicu.  

Dispută administrativă la sânge 
Disputa administrativă dintre Craiova şi localităţile limitrofe a dat naştere şi unor situaţii hilare. Astfel, strada care trece prin faţa uzinei Ford aparţine Craiovei, se numeşte strada Henry Ford. Primăria craioveană s-a văzut pusă în situaţia de a nu putea semaforiza intersecţia de la Ford deoarece un trotuar se află în Craiova, iar celălalt în Malu Mare. Unde mai punem că şi celălalt trotuar împreună cu fabrica Ford sunt revendicate administrativ de altă primărie, cea din Cârcea!

Biserică nouă pentru enoriaşi 
Enoriaşii vor avea curând o nouă biserică, ce va purta hramul sfinţilor Constantin şi Elena. Locaşul de cult a fost ridicat din bugetul primăriei, costurile ridicându-se la circa 700.000 de lei. Vechea Biserică „Sf. Dumitru“ va fi păstrată ca şi capelă pentru înmormântări.

Drumurile şi canalizarea, probleme la zi
Printre neîmplinirile primarului se numără cei 3,2 km de drum neasfaltaţi din Preajba, situaţie pe care administraţia speră s-o rezolve cât mai curând. De asemenea, proiectul canalizării întârzie din lipsa fondurilor guvernamentale promise. În ce priveşte gazele, lumea s-a orientat repede. „Au centrale pe lemne, care sunt mai ieftine decât cele pe gaz“, a spus primarul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS