22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDeclanșarea anticipatelor depinde de voința președintelui

Declanșarea anticipatelor depinde de voința președintelui

Alegerile anticipate nu pot fi organizate în luna martie – aşa cum susţine opoziţia – dacă se respectă termenele constituţionale şi legale, dar nu este necesar nici ca procedura să dureze până în septembrie, însă declanşarea acestora depinde oricum de voinţa preşedintelui Traian Băsescu.

Opoziţia a solicitat demisia actualului guvern şi declanşarea de alegeri anticipate, Crin Antonescu susţinând că, dacă partidele ajung la consens pe această temă, anticipatele ar putea avea loc până la sfârşitul lunii martie.
În replică, premierul Emil Boc a susţinut că acestea nu pot avea loc mai devreme de luna august, adică cu doar două-trei luni înaintea datei de organizare a celor la termen.
Nici opoziţia, nici puterea nu au făcut referire la vreo consultare pe această temă a şefului statului, deşi dizolvarea parlamentului – pasul necesar pentru anticipate – este un drept constituţional al preşedintelui ţării, de care acesta „poate“ uza, nefiind obligat să recurgă la el nici dacă legislativul respinge învestitura a două guverne.
Conform articolului 89 din Constituţie, „după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură“.
În cursul unui an, parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, mai prevede legea fundamentală.
Prin urmare, preşedintele „poate“ recurge la dizolvarea parlamentului, dacă sunt cumulate două condiţii: legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea  guvernului „în termen de 60 de zile de la prima solicitare“ şi „numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură“.
Chiar dacă cele două solicitări de învestitură ar fi respinse „pe bandă“ de parlament şi dacă şeful statului ar uza de dreptul conferit de articolul 89 fără a aştepta împlinirea termenului de 60 de zile, legislaţia prevede că data alegerilor trebuie anunţată cetăţenilor „cu cel puţin 90 de zile“ înaintea zilei votului.

Alegerile parlamentare anticipate se organizează exact ca acelea la termen

În legea în vigoare pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor, adoptată în 2008 pentru introducerea votului uninominal, singura referire la alegeri anticipate este explicaţia că acestea sunt „alegeri organizate în cazul dizolvării înainte de termen a organului ales“. În actul normativ privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare şi pe care urmează să se pronunţe Curtea Constituţională, nu se face nici o referire la anticipate.
Legea în vigoare prevede că „aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii guvernului privind data alegerilor“.
În legea pentru comasarea alegerilor, care încă nu a fost promulgată, fiind contestată la CC, se prevede că „perioada electorală începe cu cel puţin 90 de zile înaintea datei votării şi se încheie odată cu aducerea la cunoştinţă publică, prin publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatelor scrutinului“.
În aceste condiţii, cu siguranţă alegeri anticipate nu pot fi organizate în martie, dar chiar şi cumulând cele două termene – 60 de zile din Constituţie şi 90 de zile din lege – nu se ajunge până în august, dacă partidele se pun de acord şi resping rapid în parlament două guverne, după căderea actualului cabinet.
Sintetic, paşii ar fi următorii: demisia cabinetului Boc, două solicitări de învestitură a unor noi guverne adresate de şeful statului şi respinse de parlament, voinţa preşedintelui Băsescu de dizolvare a parlamentului – despre care încă nu a pomenit nimeni – şi de aici încă 90 de zile. Într‑un scenariu optimist, cel mai devreme anticipatele parlamentare ar putea fi spre vară, eventual tot comasate, dar cu locale la termen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS