24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj24 de amânări în dosarul Surupăceanu

24 de amânări în dosarul Surupăceanu

Deputatul de Gorj, Mugurel Surupăceanu, a beneficiat până în prezent de nu mai puţin de 24 de amânări în procesul de corupţie în care este judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii instanţei supreme au fost nevoiţi să amâne în repetate rânduri procesul în care parlamentarul gorjean este acuzat de corupţie, din cauză că nu au reuşit până în prezent să îi audieze pe toţi martorii citaţi. Este vorba de aproximativ 60 de persoane implicate în cauză. Cinci au calitatea de inculpat, iar restul sunt martori. Unii dintre aceştia nu au reuşit nici până acum să se prezinte la termenele programate, invocând diferite motive. Alţii au fost găsiţi cu greutate sau încă nu au fost depistaţi. Pentru audierea a doi dintre martori, Vasile şi Raisa Colun, a fost necesară o comisie rogatorie, respectivii fiind plecaţi într-o ţară din spaţiul ex-sovietic.

A făcut afaceri prin interpuşi

Ultimul termen al procesului desfăşurat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a adus nimic nou, magistraţii amânând din nou judecata. Cu toate acestea, pentru a grăbi procesul, au decis ca următorul termen să fie programat pe 11 ianuarie. Surse din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au precizat că se doreşte ca procesul să se deruleze mai repede decât în anii anteriori, având în vedere că a început pe 25 mai 2009. Omul de afaceri Mugurel Surupăceanu, membru marcant al Organizaţiei Judeţene a PSD Gorj, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, alături de fostul director al Complexului Energetic de la Turceni, Dumitru Cristea. Societatea aflată în subordinea Ministerului Economiei a cumpărat de la o firmă controlată de Surupăceanu un utilaj defect, respectiv un buldotanc. Prejudiciul a fost estimat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la 800.000 de lei. Alături de Cristea şi Surupăceanu mai sunt judecaţi trei angajaţi ai Complexului Energetic de la Turceni, implicaţi în procedurile de licitaţie şi recepţie a utilajului. De precizat că Mugurel Surupăceanu a derulat afacerile cu statul numai prin interpuşi, însă procurorii au stabilit că politicianul s-a aflat în spatele tranzacţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS