24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDotări de ultimă generaţie la Serviciul de Ambulanţă

Dotări de ultimă generaţie la Serviciul de Ambulanţă

Parcul auto al Serviciului de Ambulanţă Craiova a fost dotat de curând cu patru autospeciale noi. Costurile de achiziţionare au fost suportate de Ministerul Sănătăţii, valoarea unei astfel de ambulanţe fiind de aproximativ 80.000 de euro. Acestea îşi vor începe activitatea din anul următor, când vor fi perfectate şi actele de predare-primire şi înmatriculare. Din cele patru ambulanțe, una seamănă foarte mult din punct de vedere al dotărilor cu autospecialele de tip SMURD. Este vorba de o ambulanță de tip C2. Aceasta este cea mai performantă, fiind destinată intervenţiilor medicale de urgenţă de cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al pacientului critic.
Celelalte trei sunt autospeciale de tip B1 şi B2 și sunt destinate intervenţiilor de urgenţă. „Am primit patru autospeciale, una este de tip C și trei de tip B. Prima are dotări performante similare SMURD-ului şi poate fi utilizată în cazul intervenţiilor foarte grave“, a precizat Ion Năstase, lider de sindicat la Ambulanţă.
La nivelul întregii ţări au fost livrate 203 ambulanţe, din cele 1.250 pe care Ministerul Sănătăţii intenţionează să le achiziţioneze prin acordul-cadru în următorii patru ani. Dintre cele 203 maşini, 70 sunt ambulanţe de tip B 4×2, 110 ambulanţe de tip B4x4 şi 23 ambulanţe de tip C. Investiţia ministerului este de 69.799.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU