11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident cu BMW-uri

Accident cu BMW-uri

Două autoturisme marca BMW s-au ciocnit violent ieri, lângă Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce una dintre maşini a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului.
Ilie Lucian Sărdaru, de 23 de ani, din Galicea Mare, aflat la volanul unui BMW de culoare verde, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa ieri, în jurul orei 12.30, pe bulevardul Gheorghe Chiţu din Craiova. La intersecţia cu bulevardul 1 Mai, nu a respectat culoarea roşie a semaforului de lângă Liceul de Artă, pătrunzând în intersecţie în acelaşi timp cu un alt BMW, de culoare neagră, cu numărul DJ-08-RGG, condus regulamentar de Constantin Dragoş Murgaş, de 18 ani, din Craiova.
Coliziunea dintre cele două vehicule a fost deosebit de violentă, BMW-ul negru fiind proiectat în urma impactului în stâlpul de iluminat de la colţul liceului, iar cel verde a făcut o piruetă în aer, aterizând pe scuarul din mijlocul bulevardului 1 Mai.
Ambii şoferi s-au ales cu răni uşoare. Poliţiştii Biroului Rutier Craiova efectuează cercetări pentru stabilirea cu certitudine a modului în care s-a produs accidentul, urmând să dispună apoi măsurile legale corespunzătoare împotriva şoferului vinovat.
• Adrian Dinu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

52 COMENTARII