10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalEconomia în preajma lui 1859

Economia în preajma lui 1859

Opera reformatoare înfăptuită în timpul domniei lui Cuza a lăsat semne şi asupra vieţii Craiovei

În cartea „Istoria Craiovei“, apărută în anul 1977 la editura Scrisul Românesc, se vorbeşte, printre altele, despre activitatea economică din preajma Unirii de la 1859.
Aflăm, din paginile vechi, că oraşul nostru număra circa „25.000 de locuitori, situându-se, din acest punct de vedere, imediat după capitala Ţării Româneşti. În Craiova, existau în acea vreme 4.633 de clădiri, dintre care 3.220 de case, 26 de biserici, 11 şcoli, 60 de fabrici-ateliere. Din cele 3.220 de case, 2.500 aparţineau sărăcimii, având un singur nivel sau se găseau sub pământ. Totodată, Craiova se înscrie printre oraşele cu cea mai mare pondere în viaţa economică a Ţării Româneşti, fiind unul dintre cele mai importante centre meşteşugăreşti şi comerciale ale ţării, 15% din populaţie trăia din practicarea unor meserii, 14% din comerţ“.
Conform scrierilor, în Bănie „se dezvoltau în primul rând meşteşugurile tradiţionale. Cei mai numeroşi meseriaşi erau blănarii, cojocarii şi şepcarii, în jurul a 200, în atelierele cărora lucrau peste 100 de calfe şi ucenici; urmau cismarii, şi ei aproape 200 şi peste 100 de ucenici; croitori de haine bărbăteşti – circa 150 cu câteva zeci de calfe şi la fel ucenici, aproape 100 de fierari lucrători în gros cu calfele şi ucenicii lor; tăbăcarii, aproximativ 50, 10 boiangii şi zeci de curelari, şelari, arămari, săpunari, ceaprazari, funieri, rotari, dogari, pălărieri, plăpumari, făclieri, pişcaşi etc.“.

Servicii pentru bogaţi

Existenţa unei pături sociale mai bogate a dus şi la „apariţia şi dezvoltarea unor meserii noi, alături de cele mai vechi. Se constată, astfel, existenţa a peste 150 de croitori de haine femeieşti, modişti şi modiste, tapiţeri şi decoratori, caretari, orologieri, giuvaergii, bărbieri, frizeri şi perucari“. Dar, pe ansamblu, Craiova număra, la acea vreme, „peste 1.000 meseriaşi în atelierele cărora lucrau mai mult de 600 de calfe şi aproape 500 de ucenici. Oraşul Craiova absorbea, în acea vreme, 57,7% din numărul total al meseriaşilor din judeţul Dolj“.
Populaţia a crescut, meşteşugurile şi stabilimentele industriale s-au dezvoltat. Astfel, şi comerţul şi-a mărit graniţele. „În preajma Unirii, Craiova concentra aproape 1.000 de comercianţi, care îşi desfăceau mărfurile în cele 1.230 de prăvălii câte număra Craiova în acea vreme. A sporit îndeosebi numărul comercianţilor care se ocupau cu aprovizionarea populaţiei oraşului, ajungând la cifra de 700, dintre care majoritatea erau comercianţi cu vite, cu vinuri, cu lemne, cherestegii, băcani, tutunari. Într-un număr foarte însemnat, aproape 150, se găseau negustorii care aprovizionau cu materii prime atelierele meşteşugăreşti şi stabilimentele, sau desfăceau mărfurile acestora. Între aceştia, se aflau comercianţi cu fier, aramă şi alte metale, comercianţi cu seuri, lână, librari, lipscani“.

Prima societate modernă pe acţiuni

La capitolul cereale şi grâu, Craiova se transformase într-un „puternic centru de prelucrare a acestor mărfuri şi de desfacere a lor. Marii comercianţi locali s-au angajat în timpul războiului Crimeii chiar şi cu aprovizionarea cu grâne a capitalei. Oraşul Craiova se dezvolta, astfel, bazându-se în primul rând pe consumul intern, dar marii negustori realizau apreciabile beneficii şi din schimburile de mărfuri cu Transilvania, cu negustorii de la sudul Dunării şi din Europa centrală, unde grânele şi vitele din această parte a ţării erau din ce în ce mai mult solicitate“.
Un lucru important pentru Craiova era şi o „expresie a dezvoltării economice“. În anul 1860, în Bănie, s-a instituit prima societate modernă pe acţiuni: „Societatea prin acţiuni a moarei cu aburi din Calafat“. „În anul 1861, de pildă, prin intermediul negustorilor craioveni se rezervau pentru export 50.000 de tone de grâu din recolta de grâu de aproape 55.000 de tone a acelui an. Se exportau, de asemenea, în mari cantităţi, rapiţă, porumb, orz, ovăz sau făină, produse animaliere, miere, ceară etc. Se importa tutun, sticlă, zahăr, bumbac, obiecte de îmbrăcăminte, unelte şi puţine maşini agricole“.
După construcţia liniei telegrafice Craiova-Bucureşti, prin instalarea liniilor telegrafice Slatina-Craiova şi Craiova-Turnu Severin în 1859, apoi Craiova-Calafat în 1860, afacerile comerciale au fost încurajate să se dezvolte.
Şi, odată cu anul 1875, când Craiova a dobândit calea de transport ferată, dezvoltarea a fost şi mai mare. Drumul era mai pregătit ca niciodată pentru îmbunătăţirea stării economice, de data aceasta, pe o rută mai mare. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII