11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjApă în cinci sate din Târgu-Cărbuneşti

Apă în cinci sate din Târgu-Cărbuneşti

Până de Crăciun, localnicii din cinci sate arondate oraşului gorjean Târgu-Cărbuneşti vor avea apă potabilă. Potrivit edilului Mihai Mazilu, de la Târgu-Cărbuneşti, peste puţin timp va fi finalizată şi apoi inaugurată investiţia de peste trei milioane de lei. Alimentarea cu apă a satelor Pojogeni, Comăneşti, Cuci, Cerăt, Valea Rea a fost realizată printr-o finanţare de la Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi o cofinanţare de 600.000 de lei de la bugetul local. „În total, a fost vorba despre 3,1 milioane de lei de la CNI cu obligaţia de a cofinanţa 600.000 de lei. Investiţia a demarat în primăvară şi până la Crăciun oamenii vor avea apă potabilă. Este un vis împlinit. Tot anul acesta, am recondiţionat corpul vechi al Şcolii Generale «Gheorghe Uscătescu», o investiţie de 1,9 milioane de lei, plus 400.000 de lei din bugetul local. Anul trecut, s-a finalizat alimentarea cu apă a satului Floreşti, investiţie de 600.000 de lei din fonduri europene, plus cofinanţare – 150.000 de lei. Oamenii sunt mulţumiţi“, a declarat Mihai Mazilu, edilul oraşului Târgu-Cărbuneşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS