Acasă Local Venituri suplimentare din internările în rezervele spitalului

Venituri suplimentare din internările în rezervele spitalului

În prima jumătate a lunii noiembrie, conducerea Spitalului de Urgenţă Târgu Jiu a reuşit să atragă la bugetul unităţii 700 de lei ce reprezintă contravaloarea a şapte zile de internare într-una dintre rezervele Secţiei ginecologie. „Este abia începutul, suma este mică, însă, dacă măcar atât vom face lunar, tot se va strânge ceva la sfârşitul unui an. Într-o şedinţă a Comitetului director s-a luat decizia ca o noapte de internare într-o rezervă să coste 100 de lei. A fost schimbat preţul şi la Secţia cardiologie, acolo în trecut era 50 de lei. În toate rezervele este 100 de lei. Sperăm să avem cât mai mulţi pacienţi care să dorească internarea într-o rezervă. Este o modalitate de a atrage fonduri suplimentare la bugetul unităţii spitaliceşti“, a spus medicul Cristina Căliman, directorul medical al spitalului. În prezent, la Spitalul de Urgenţă Târgu Jiu există opt rezerve în patru secţii, căutându-se soluţii pentru realizarea altor rezerve în toate secţiile. Pacienţii se pot interna în rezerve în secţiile ginecologie, pediatrie, cardiologie şi gastroenterologie.

Exit mobile version