10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident cu doi răniţi lângă Pieleşti

Accident cu doi răniţi lângă Pieleşti

Două persoane au fost rănite grav sâmbătă dimineaţă, după ce un Cielo condus de un craiovean pe DN 65, în apropiere de localitatea Pieleşti, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un autoturism care circula regulamentar.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj au precizat că, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.30,  Mircea Burunţia, de 48 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Cielo pe DN 65 dinspre Craiova către Slatina, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o Dacie Logan condusă de Mihai Ştefan, de 60 de ani, din oraşul Caracal, judeţul Olt.
În urma impactului puternic dintre cele două autoturisme, Burunţia a fost rănit, ca şi Georgeta Ştefan, de 53 de ani, pasageră pe locul din dreapta-faţă în Dacia Logan condusă de soţul său. Poliţiştii de la Rutieră au precizat că şoferul Daciei a scăpat fără leziuni grave pentru că purta centura de siguranţă, însă pasagerul de pe locul din dreapta-faţă nu o purta. Cele două victime au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde au primit îngrijiri medicale. Din primele cercetări făcute de oamenii legii s-a stabilit că, probabil, lui Burunţia i s-a făcut rău la volan, acesta fiind motivul pentru care a pierdut controlul direcţiei. Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că în acest caz a fost întocmit un dosar penal, Burunţia fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII