10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFurturile - pe primul loc între infracţiunile stradale

Furturile – pe primul loc între infracţiunile stradale

Poliţiştii din Olt au organizat, în cele zece luni din acest an, 4.643 de razii, în cadrul cărora au fost constatate 1.293 de infracţiuni, din care 816 în flagrant. În aceeaşi perioadă, au fost confiscate 33 de arme de foc şi 1.276 de bucăţi de muniţie. De asemenea, au fost identificaţi 301 minori lipsiţi de supraveghere, care au fost încredinţaţi familiilor sau centrelor de ocrotire. Tot în intervalul menţionat, efectivele de poliţie au aplanat 3.814 stări conflictuale, dintre care 1.734 intrafamiliale – se arată într-un raport prezentat ieri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, de adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Olt, comisarul-şef Valerian Iliescu. Potrivit aceluiaşi document, în perioada ianuarie-octombrie au fost sesizate 474 de infracţiuni stradale, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent criminalitatea stradală înregistrând o creştere cu 72 de infracţiuni faţă de 402 fapte comise în primele zece luni ale lui 2010. Din totalul acestor infracţiuni, 366 au fost înregistrate în mediul urban, iar 108 în mediul rural.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS