Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii din Craiova împlineşte astăzi 20 de ani de la înfiinţare. „În anul universitar 1990/1991, învăţământul juridic craiovean devenea realitate prin crearea unei secţii de drept. Începând cu 1 decembrie 1991, secţia de drept a fost transformată în facultate prin Ordinul Ministrului Învăţământului şi Ştiinţei nr. 8.925 din 11 noiembrie 1991. Ulterior, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii din Craiova devine prima instituţie de învăţământ superior juridic din ţară înfiinţată după 1990 care, îndeplinind toate standardele prevăzute de lege, a fost acreditată“, se arată într-un comunicat postat de Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative. Pentru a marca evenimentul, în perioada 18-19 noiembrie, în Universitatea din Craiova are loc Simpozionul Internaţional „Sistemul juridic, între stabilitate şi reformă“.