24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDecibeli în miez de noapte în centrul Craiovei

Decibeli în miez de noapte în centrul Craiovei

Unii locatari din blocurile situate în centrul Craiovei se plâng de zgomotul produs de barurile şi terasele deschise în imobil, între acestea şi locuinţe existând uneori doar un zid despărţitor sau un geam. Locatarii sunt deranjați de muzica dată la un volum destul de tare după miezul nopţii.
În această situaţie se găsesc proprietarii care locuiesc în blocurile 21A, 21B, 21C şi 4 de pe strada Unirii şi care susţin că sunt deranjaţi de sindrofiile date în incinta barului din blocul 21 A. „Problemele au început prin ianuarie. Periodic, aici au loc petreceri, prezentări de modă. Toate încep după ora 22.00 şi ţin până spre dimineaţă, cu muzica dată la maximum, cu DJ. În astfel de nopţi nu poţi dormi, vibrează geamurile. Suntem familii care avem copii mici, sunt bătrâni. La fel de nemulţumiţi sunt alte câteva zeci de vecini“, a spus Mugurel Ghelase, proprietar în blocul 4.
Oamenii spun că atunci când în bar au loc astfel de evenimente este ca şi cum ar avea discotecă în propria casă. Aceste petreceri nocturne au loc cel puţin o dată pe lună. „Muzica se aude foarte tare. Este ca şi cum am avea o boxă în propria casă. Nu ne putem odihni, avem copil mic. Fumul de ţigară ajunge în casă prin gurile de aerisire. Este un chin. Nu este corect ca în incinta unui imobil de locuinţe să se întâmple acest lucru. Se fac petreceri o dată, de două ori pe lună“, a spus Floarea Niţu, locatar în blocul 21 A.

Asurziţi de mai multe surse

Pentru locatarii acestui cvartal de blocuri poluarea fonică nu este numai „muzicală“. Oamenii spun că pe parcursul câtorva luni au îndurat zgomotul produs de sistemul de ventilaţie al barului, până când autorităţile competente l-au determinat pe patron să-l înlocuiască. „Determinarea“ nu s-a făcut pe cale amiabilă, ci printr-o constatare la faţa locului şi o amendă. „Sesizările cu privire la această unitate au venit prin ianuarie 2011. Locatarii ne-au sesizat că sunt deranjaţi de instalaţia de ventilaţie a respectivului bar. Administratorul barului a fost amendat şi obligat să‑şi schimbe acest sistem. Ulterior, a venit în bloc cu un generator electric, care pe lângă poluarea fonică scotea fum. Dar marea problemă a locatarilor rămâne muzica dată destul de tare. Aceştia pot apela la noi când au loc astfel de evenimente pentru a putea măsura intensitatea sunetelor. Numai în acest mod putem decide dacă zgomotul fonic depăşeşte limita admisă. Aceasta este de 25 de decibeli pe timp de noapte şi 35 de decibeli pe timp de zi“, a precizat inspectorul Corneliu Cociş din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.
Oamenii spun că aud din locuințele lor până şi prezentările DJ-ului. „Sunt seri în care nu putem dormi. Muzica ne zguduie geamurile. Se aude până şi DJ-ul. Cei de la bar ne-au acoperit iluminatorul pe casa scării. Cel mai mult ne deranjează muzica pe timp de noapte, care răsună din barul situat chiar sub noi“, a spus doamna Smeu, proprietar din blocul 21A.
Din păcate, autorităţile locale nu se gândesc la liniştea cetăţeanului, când dau autorizaţii pe bandă. Reprezentanţii barului spun că nu doresc să-i deranjeze pe locatari şi vor să ajungă la o înţelegere cu aceştia. „Nu cred că depăşim nivelul de zgomot admis de lege. Intenţia noastră nu este să-i deranjăm pe locatari. Am încercat să comunicăm cu ei, dar discuţiile s-au blocat. Au făcut tot felul de sesizări şi chiar probleme“, afirmă reprezentatul firmei în cauză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

42 COMENTARII