14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMircea Coşea este noul prim-vicepreşedinte al PER

Mircea Coşea este noul prim-vicepreşedinte al PER

Profesorul universitar a vorbit despre situaţia economică internațională şi implicaţiile acesteia asupra României.

Măsurile anticriză luate săptămâna aceasta de oficialii Uniunii Europene sunt benefice şi erau necesare, însă nu rezolvă problemele de bază, ci doar le amână, este de părere noul prim-vicepreşedinte al Partidului Ecologist Român (PER), Mircea Coşea.
Profesorul universitar a vorbit despre situaţia economică actuală şi implicaţiile acesteia asupra României, spunând că poziţia PER faţă de problemele economice ale Uniunii Europene este tranşantă, având în vedere că discuţiile purtate la nivelul UE au, fără îndoială, un efect asupra economiei României.
„În primul rând, apreciem eforturile pe care liderii europeni le-au făcut la Bruxelles, pentru că au redus pericolul producerii unui dezastru economic. Însă, aceste măsuri nu au nimic de-a face cu esenţa fenomenelor care au provocat criza. Aceste fenomene, care încep de la criza burselor, până la datoriile suverane ş.a., sunt bazate pe un model de dezvoltare economică şi socială, caracterizat prin incapacitatea de a duce către un progres fiscal şi la posibilitatea populaţiei de a ajunge la un nivel de trai mai bun“, a declarat prim-vicepreşedintele PER, Mircea Coşea.

Trebuie eliminat consumul prin îndatorare

Prim-vicepreşedintele PER a subliniat, totodată, necesitatea corijării măsurilor împotriva crizei prin elemente de ecologie, spunând că măsurile luate la Bruxelles erau necesare, dar nu rezolvă problema de fond, care a cauzat criza, şi anume consumul prin îndatorare.
„Măsurile pe care noi le aşteptăm la nivelul Uniunii Europene sunt măsuri de natură structurală, care să aibă în vedere o nouă orientare a dezvoltării, în termeni reali. (…) Regretul nostru este că, prin aceste măsuri şi dezbateri, care au loc de atâta timp la nivel înalt, nu s-a pus niciodată în prim-plan necesitatea corijării modelului dezvoltării prin elemente de ecologie, iar măsurile luate, deşi erau necesare, nu rezolvă problema de fond, care a cauzat criza, şi anume consumul prin îndatorare“, a precizat Mircea Coşea.

România nu şi-a făcut temele cu FMI

Reprezentantul PER a atras atenţia asupra faptului că România s-a prezentat la analiza FMI cu temele nefăcute, subliniind că nerespectarea acordului cu FMI atrage neîncrederea investitorilor străini, care nu sunt tentaţi să investească în România.
În acest context, Guvernul României ar trebui să încerce măcar să respecte obligaţiile pe care le are faţă de populaţie. 2012 ar trebui să fie anul în care guvernul să dea populaţiei capacitatea să recupereze o parte din pierderile pe care le-a avut. Mai mult, executivul ar trebui să continue reducerea cheltuielilor publice neproductive, care sunt la nivelul ministerelor, consiliilor, comitetelor, agenţiilor ş.a. şi să continue lupta împotriva evaziunii fiscale şi a corupţiei. Nu în ultimul rând, după părerea mea, guvernul ar trebui să ridice la un grad mai mare numărul locurilor de muncă, atât prin investiţii publice, cât şi prin folosirea mai atentă a sistemului public-privat, pentru dezvoltarea infrastructurii, domeniului energetic, agriculturii etc.“, a declarat prim-vicepreşedintele PER, Mircea Coşea.

PER cere sancţionarea parlamentarilor chiulangii

Într-o perioadă în care majoritatea cetăţenilor tremură de frică să nu îşi piardă locul de muncă, parlamentarii sfidează o ţară întreagă, prezentându-se la lucru după cum au chef, a subliniat preşedintele PER, Dănuţ Pop.
„După cum aţi observat în ultima perioadă, Senatul României este blocat, pentru că domnii parlamentari trag chiulul. Dacă erau angajaţi la o societate privată, cred că la ora asta aveau desfăcute contractele de muncă, dar, având în vedere că sunt aleşi, fac ce vor, iar banii contribuabililor se cheltuiesc doar cum doresc dânşii. Angajatorii de drept ai parlamentarilor, românii, sunt nevoiţi să asiste neputincioşi la toate abuzurile făcute de aleşi, un abuz fiind şi refuzul de a fi prezent în plen şi în comisii. Electoratul trebuie să-i penalizeze pe parlamentarii chiulangii cu ocazia alegerilor din 2012“, a declarat preşedintele PER, Dănuţ Pop.
Referitor la UDMR, preşedintele PER a declarat că „în ultima perioadă s-a depăşit limita“. „Văd că se inversează noţiunea de majoritate şi minoritate, adică UDMR dictează, iar PDL execută. Cred că până la urmă o să ajungem să fim conduşi de minorităţi, dacă o să continuăm în acelaşi ritm“, a încheiat Dănuţ Pop.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII