Acasă Local Chiulangiii şi-au lăsat familiile fără bani

Chiulangiii şi-au lăsat familiile fără bani

Elevii doljeni care au absentat de la cursuri pe parcursul celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2010-2011 le-au făcut părinţilor, beneficiari de alocaţii de susţinere, o surpriză neplăcută. Copiii de vârstă şcolară care au acumulat între 10 şi 20 de absenţe nemotivate au redus alocaţia de sprijin de care beneficiau familiile lor. Cei care au acumulat 20 de absenţe au făcut ca familiile lor să piardă banii proveniţi din alocaţia de sprijin. „În judeţul Dolj, din cele 16.000 de familii beneficiare de alocaţii de susţinere, la 1.281 li s-a diminuat cuantumul alocaţiei cu 20% din cauza absenţelor copiilor de vârstă şcolară, care au între 10 şi 20 de absenţe nemotivate. Diminuarea este pe o perioadă de trei luni. Altor 1.384 de familii li s-au suspendat aceste alocaţii, deoarece copiii de vârstă şcolară au peste 20 de absenţe nemotivate“, a declarat Marius Simcelescu, reprezentantul Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Dolj. Prevederile Legii nr. 277/2010 arată în ce condiţii, în funcţie de absenţele şcolare ale copiilor, li se poate diminua beneficiarilor alocația sau o  pot pierde. „În cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor, după cum urmează: a) cu câte 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum zece absenţe; b) cu câte 50% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum 20 de absenţe“ (art. 28, alin. 2/Legea 277/2010) şi „Plata alocaţiei se suspendă (…) dacă: absenţele înregistrate şi nemotivate de un copil din familia beneficiară depăşesc numărul de 20“, (art. 29, lit. d/Legea nr. 277/2010).
Reprezentanţii Agenţiei spun că alocaţiile rămân diminuate şi suspendate până la sfârşitul semestrului întâi al anului şcolar, adică până la începutul anului 2012.

Absenţele i-au înjumătăţit

În Craiova, unde erau 800 de familii care beneficiau de alocaţie de sprijin, absenţele nemotivate ale şcolarilor au dus la înjumătăţirea numărului acestora. În prezent, în evidenţele Serviciului de Asistenţă Socială mai figurează  400 de familii. Cei drept, la diminuarea beneficiarilor a contribuit şi HCL Craiova nr. 122/2011.
 În judeţ, cele mai multe cazuri de absenteism în rândul elevilor care fac parte din familii ce beneficiază de alocaţii de sprijin s-au înregistrat în localitatea Argetoaia, 67. „Alte localităţi din judeţ în care s-a înregistrat un număr ridicat de absenţe sunt Cerăt – cu 48 de cazuri, Lipovu – 47, Filiaşi – 37“, a precizat Alexandru Gâdăr, reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version