Mai mulți comercianţi de cauciucuri second hand au fost amendați de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj. „Au fost verificaţi opt operatori economici care au la comercializare cauciucuri second-hand şi piese auto, în târgul auto. Deficienţele constatate au fost lipsa preţurilor, neafişarea datelor despre societate, a certificatului de garanţie sau a documentelor de însoţire a mărfurilor şi de provenienţă a acestora. Şase dintre agenţii economici au fost deja sancţionaţi, valoarea totală a amenzilor fiind de 11.000 de lei“, a declarat comisarul-şef al CJPC Gorj, Mădălin Giurcău.