3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLiderii USL vor să-şi lanseze strategia energetică la Târgu Jiu

Liderii USL vor să-şi lanseze strategia energetică la Târgu Jiu

Liderii Uniunii Social-Liberale, Crin Antonescu (foto) și Victor Ponta, sunt aşteptaţi luna viitoare, la Târgu Jiu, pentru a prezenta o strategie a USL în domeniul energetic. USL consideră că actualii guvernanţi au perturbat sistemul energetic românesc printr-o aşa-zisă reorganizare.
Potrivit social-democratului Ion Călinoiu, în luna noiembrie, Crin Atonescu şi Victor Ponta sunt aşteptaţi la Târgu Jiu pentru a anunţa viziunea USL în ceea ce priveşte reorganizarea sistemului energetic românesc.
„Strategia energetică a USL a fost realizată cu profesionişti din uniune, dar şi cu ajutorul unor firme de consultanţă de specialitate. La elaborarea acesteia a contribuit şi consilierul judeţean Andrei Maioreanu, în prezent şef al unui serviciu din cadrul societăţii Hidroelectrica Bucureşti. Liderii Uniunii Social Liberale au ales prezentarea strategiei energetice la Gorj pentru că unităţile energetice Rovinari şi Turceni împreună cu SNLO acoperă 30% din necesarul energetic al ţării“, a precizat Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj. În opinia liberalului-şef Dian Popescu, proaspăta înfiinţare a Complexului Energetic Oltenia este o iresponsabilitate din partea guvernului.
„În contextul în care doi ani au fost ţinute blocate proiectele Electra şi Hidroenergetica, este absurd să se apuce de altă reorganizare. Gestul este cu atât mai iresponsabil cu cât se vehiculează vânzarea CEO după înfiinţare“, a declarat Dian Popescu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS