15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCapace model 2011 la canalizări, în Severin

Capace model 2011 la canalizări, în Severin

Primăria Drobeta Turnu Severin a inventat cele mai noi capace de canalizări de pe străzi, care să atenueze zgomotele produse de maşini. Angajaţii administraţiei locale au acoperit capacele canalizărilor cu cauciucuri de la roţile bicicletelor. Primăria a primit fonduri europene în valoare de 24 de milioane de euro pentru a reabilita străzile şi trotuarele din muncipiu.  Inovaţia primăriei nu este percepută cu ochi buni de oameni.
„Au ţinut străzile blocate toată vara ca să toarne un amărât de covor asfaltic, iar pentru că au pus vechile capace ale canalizărilor şi nu s-au mai potrivit, au pus cauciucurile astea. Este incredibil!“, a spus un pensionar din Severin. Aleşii locali recunosc şi ei că niciunde în lume nu există astfel de capace pentru canalizări, însă decizia îi aparţine primarului Constantin Gherghe. „În asfaltarea străzilor din Severin s-au băgat peste 20 de milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană, iar primăria şi-a bătut joc de ei. Este o improvizaţie ieftină şi o jignire la adresa severinenilor“, a declarat Marius Screciu, consilier local PSD. În mai multe zone ale oraşului oamenii nu-şi mai pot deschide porţile caselor şi garajelor, din cauza supraînălţării trotuarelor. După turnarea noului covor asfaltic, au fost acoperite ferestrele de la demisolul caselor, iar pe alocuri pomii au fost prinşi direct în ciment.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU