16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMişcare din suflet pentru tinerii cu autism

Mişcare din suflet pentru tinerii cu autism

Sportul are o mare forţă socială, iar de acest acest lucru s-au convins şi membrii filialei din Craiova a Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism (ANCAAR) din România la finalul acţiunii intitulate „Să comunicăm prin sport“, pe care au organizat-o sâmbătă dimineaţă pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Bănie.
La evenimentul care face parte din campania „Conştientizează autismul“ au participat zece copii şi tineri cu autism de la Centrul de zi „Dr. Innocenzo Fiore“ din Craiova şi elevi din câteva licee din oraş, Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“, Colegiul Naţional „Elena Cuza“, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, Liceul cu Program „Sportiv Petrache Trişcu“ şi Liceul „Henri Coandă“.
Întâlnirea a debutat cu un marş cu plecare din Piaţa „Mihai Viteazul“, iar când au ajuns pe esplanada Teatrului Naţional cei implicaţi au participat la demonstraţii sportive de baschet, tenis de masă, volei şi jocuri de comunicare. Chiar dacă vremea urâtă, cu frig şi ploaie, a făcut ca la acţiune să nu fie prezenţi spectatori, iniţiatorii au considerat că întâlnirea şi-a atins scopul.  „După ce în primăvară am organizat primul bal caritabil, acum am încercat să-i facem pe tinerii cu autism să comunice prin sport. Alături de elevi de la şcoli craiovene ei au aruncat la coşul de baschet, au jucat badminton, tenis de masă, iar la final s-au prins în horă alături de micuţe dansatoare profesioniste, în aplauzele celor prezenţi. Am adus doar zece copii cu autism, deoarece pe restul ne-a fost greu să-i scoatem din rutina lor, iar unii sunt din mediul rural. Vrem să promovăm o mai bună înţelegere a autismului, a necesităţilor persoanelor cu autism, care au nevoie de prieteni şi de dragoste. Am primit promisiuni că elevii din şcoli vor veni la centrul nostru să practice jocuri sportive alături de copii cu autism“, a spus Luminiţa Sandu, vicepreşedintele ANCAAR Craiova şi totodată mama unui copil cu autism. Parteneri în organizarea acţiunii „Să comunicăm prin sport“ au fost Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Dolj. Autismul este o boală caracterizată de scăderea capacităţii de a interacţiona pe plan social şi de a comunica, de comportament stereotip şi repetitiv cu simptome ce se manifestă, de obicei, înaintea vârstei de trei ani, după cum defineşte www.autism.ro afecţiunea. Statisticile internaţionale realizate după anii ’90 relevă o incidenţă a tulburărilor din spectrul autismului de 1 caz la 150 de copii (Centers for Disease Control din Atlanta), fiind o afecţiune mai des întâlnită decât cancerul, diabetul, SIDA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS