27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal60 de lei biletul la Tudor Gheorghe

60 de lei biletul la Tudor Gheorghe

Primăria Craiova a anunţat vineri că biletele de acces la spectacolele oferite de Zilele Craiovei vor fi suportate în mare parte de sponsorii acestei manifestări.
„În cadrul sărbătorii oraşului, graţie sponsorilor acestui eveniment, craiovenii vor putea viziona în acest an spectacole de teatru, balet, spectacole simfonice sau lirice în care îi vor întâlni pe unii dintre cei mai valoroși artiști ai momentului. Accesul publicului se va face pe bază de bilete – la preţuri simbolice – care se pot procura de la agențiile de bilete ale instituțiilor de cultură unde au loc spectacolele“, a declarat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.
Pentru spectacolele prezentate pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini“, biletele de categoria I vor costa 25 de lei, cele de categoria a II-a – 20 de lei, iar cele de categoria a III-a – 15 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii vor putea să achiziţioneze bilete la preţ redus – doar 12 lei – pe baza unui act care să le ateste această calitate. Agenţia de bilete este deschisă de luni până joi, între orele 9.00-19.00, vinerea, între 9.00-13.00, iar sâmbăta, între 11.00-13.00.
Pentru spectacolele care se vor desfăşura la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, agenţia de bilete a teatrului va fi deschisă de marţi şi până vineri, între 10.00 – 18.30, iar sâmbăta şi duminica, între 10.00 – 13.00 şi 16.30 – 17.00. În serile cu spectacole, programul agenţiei se prelungeşte până la ora 19.30. Biletele la spectacolele găzduite de Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ vor costa 25 de lei, res­pectiv zece lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, reducere de care vor beneficia în baza unor acte doveditoare.
Pentru spectacolele de la Filarmonica „Oltenia“, agenţia de bilete va fi deschisă de luni până vineri, între orele 11.00-19.00. Preţul unui bilet la concertul extraordinar susţinut aici de Tudor Gheor­ghe pe 27 octombrie este de 60 de lei, fără reduceri. La concertul simfonic de pe 28 octombrie, biletul va costa 15 lei, respectiv opt lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, iar la spectacolul de muzică veche românească din 29 octombrie un bilet va costa zece lei, respectiv doar cinci lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Reducerile pentru aceste din urmă categorii vor fi acordate doar pe baza unor acte doveditoare ale acestei calităţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

27 COMENTARII