12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpitalul de Urgenţă Craiova, fără apărare împotriva incendiilor

Spitalul de Urgenţă Craiova, fără apărare împotriva incendiilor

Detectoarele de fum de la cel mai mare spital din Oltenia nu au fost puse în funcţiune nici după un an de la montare

Nu este o noutate că în Spitalul de Urgenţă Craiova se fumează, în ciuda legii care interzice asta în unităţile sanitare. Medici, pacienţi, vizitatori încalcă legea zi de zi, pe holuri, în toalete şi prin cabinete. Se fumează peste tot şi nimeni nu a fost amendat.
Singura soluţie care ar fi putut să-i oprească pe fumători nu este pusă în aplicare. Este vorba de un sistem de prevenire a incendiilor performant, cu 880 de detectoare de fum, pentru achiziţionarea căruia spitalul a primit anul trecut 400.000 de lei de la Ministerul Sănătăţii.
Sistemul a fost montat, dar nu funcţionează. Primii care s-au arătat deranjaţi de acest lucru au fost medicii. Aceştia se tem că o ţigară aruncată aiurea prin spital ar putea declanşa oricând un incendiu, de vreme ce detectoarele de fum sunt doar simple obiecte de decor. „De ce a dat spitalul atâţia bani pe detectoarele de fum dacă nu le foloseşte? Ce trebuie să facem ca să fie puse în funcţiune?“, se întreabă dr. Alexandru Cameniţă, şeful Clinicii de Neurochirurgie.
 
Spaima chirurgilor
 
Răspunsul celor care se ocupă de paza contra incendiilor la Spitalul de Urgenţă este că s-a întârziat aproape un an pentru că s-a modificat legislaţia. „S-au schimbat normativele privind paza contra incendiilor şi suntem obligaţi să punem detectoare de fum în toate încăperile. Cele 880 de detectoare de fum, pe care le avem deja montate, acoperă aproximativ 60-70% din suprafaţa spitalului. Practic, firma care a realizat lucrarea va trebui acum să obţină autorizaţiile necesare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, aprobarea planului şi obţinerea lucrării în continuare şi pentru restul spitalului“, a declarat Valentin Ghiţă, şeful Formaţiei de Intervenţie, Salvare şi Acordare de prim-ajutor a spitalului.
Valentin Ghiţă a mai precizat că lucrarea ar putea să fie finalizată în aproximativ două luni, cu condiţia obţinerii avizului necesar de la ISU.
Odată funcţional, sistemul de pază contra incendiilor va avea un „mic“ inconvenient. Alarma este atât de puternică, încât există pericolul ca medicilor chirurgi să le scape bisturiul din mână în timpul intervenţiei chirurgicale. În acest caz, ar fi necesar probabil şi un sistem de antifonare în blocurile operatorii, pentru ca alarma să nu-i sperie pe chirurgi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII