16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCampanie încheiată pentru donatorii de sânge de la ISU Gorj

Campanie încheiată pentru donatorii de sânge de la ISU Gorj

Peste 70 de salariaţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au donat sânge pe parcursul lunii septembrie în cadrul Campaniei naţionale de solidaritate socială „Din inimă pentru inimi“. Acţiunea a început pe 1 septembrie şi s-a încheiat vineri. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, campania a fost susţinută fără rezerve de salariaţi, care s-au prezentat în zilele stabilite la Centrul de transfuzii sanguine Gorj. Medicul Maria Cazan, şefa Centrului, a declarat că salariaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost tot timpul alături de gorjeni, în cadrul acţiunilor de donare de sânge.

Sute de gorjeni donează lunar sânge
 
Campania le-a fost de un real ajutor medicilor de la Centrul de transfuzii, după cum a precizat medicul Maria Cazan. Fiecare din cei peste 70 de angajaţi ai ISU Târgu Jiu, Turceni şi Tismana a donat câte o doză de sânge de 450 de mililitri. Pompierii, protecţia civilă, jandarmii, dar şi poliţiştii răspund permanent prezent la apelul Centrului de transfuzii, atunci când este nevoie să fie salvate vieţile celor aflaţi la nevoie. Aproximativ 400-500 de persoane se prezintă în fiecare lună la Centru pentru a dona sânge, conştiente că ajută la salvarea de vieţi. Potrivit legii, fiecare donator beneficiază de tichete în valoare de 70 de lei, de o zi liberă de la serviciu şi de un set de analize.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS