13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjScandal pe apa târgujienilor

Scandal pe apa târgujienilor

Situaţie fără precedent în comuna Runcu. Aparegio îi cere primarului Adi Câmpeanu să decoperteze o porţiune a drumului comunal, care a fost asfaltat de curând printr-un proiect cu finanţare europeană, pentru ca furnizorul de apă din municipiul Târgu Jiu să poată reabilita o conductă, care asigura sursa de rezervă pentru alimentarea cu apă în oraş. Localnicii se opun acestei solicitări şi spun că vor protesta.

Nefolosită de patru ani

Conducta de apă care a alimentat municipiul Târgu Jiu din sursa de la Vâja nu a mai fost folosită de mai bine de patru ani. Autorităţile din Târgu Jiu nu au luat în calcul şi posibilitatea punerii în funcţiune a conductei respective, în cazul în care oraşul se va confrunta şi cu o perioadă de secetă. Pentru că nu a luat măsuri din timp, Ion Popescu, directorul Aparegio, încearcă acum să găsească soluţii. Cert este că, după aproape o săptămână, în care târgujienii au parte de presiune scăzută la robinete, Popescu a acceptat abia acum faptul că sunt într-adevăr probleme din acest punct de vedere. Directorul Aparegio crede că va ajunge la o înţelegere cu primarul din Runcu: „Ei trebuie să înţeleagă că este vorba de apa unui oraş şi nu poţi să abordezi problema în felul acesta. Avem nevoie să suplimentăm alimentarea cu apă din sursa de la Vâja pentru a rezolva problema presiunii apei la Târgu Jiu. Nu se aştepta nimeni la o secetă aşa de accentuată“, a precizat Ion Popescu, directorul Aparegio Gorj.   

Aviz negativ din partea consultantului

Primarul din Runcu, Adi Câmpeanu, nici nu vrea să audă de spargerea asfaltului recent turnat, mai ales că este vorba de o investiţie de 2,5 milioane de euro, asigurată de Uniunea Europeană. „Consultantul la acest proiect s-a pronunţat şi a dat aviz negativ. A respins categoric spargerea asfaltului pentru repararea conductei. În urmă cu aproape o săptămână, a fost pusă în funcţiune conducta şi când au dat drumul la apă au apărut şapte fisuri. Una pe 120 de metri. Eu le-am spus de mult timp şi i-am bătut la cap înainte de a începe proiectul de asfaltare să îşi repare conducta, că începem investiţia. Nu i-a interesat. Au spus că nu le mai trebuie conducta care aduce apă de la Vâja. Uite că acum s-au răzgândit. Am băgat atâtea milioane de la Uniunea Europeană în drum, în rigole şi alte investiţii. Ne apropiem de recepţie şi ne apucăm să îl spargem. Mi se pare aberant, mai ales dacă mă pun în locul celor de la UE, care ne dau banii. Ne trezim cu vreo sancţiune sau ceva şi mai grav. Ei monitorizează totul şi nu se joacă atunci când e vorba de bani. Pe cei de la Aparegio nu i-a interesat ani întregi de conductă şi au lăsat-o cu apă în ea, să ruginească. Nu s-a mai ocupat nimeni de întreţinere. Nu se poate să nu ai grijă de toate sursele de apă ale unui oraş. Nu se ştie când ai nevoie de ele. E adevărat că şi eu stau în Târgu Jiu, la etajul patru, şi nu e presiune deloc la apă“, a declarat edilul din Runcu, Adi Câmpeanu.
• Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS