16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCopilul la spital, mama cu dosar penal

Copilul la spital, mama cu dosar penal

O femeie din comuna doljeană Gighera este cercetată penal pentru că fiica ei de un an şi nouă luni a fost muşcată de câinele unui vecin

Un copil de un an şi nouă luni din comuna doljeană Gighera riscă să rămână mutilat după ce a fost muşcat de un câine. Potrivit poliţiştilor, Alina Alexandra Zarafu şi fratele ei de şapte ani au rămas singuri acasă duminică după ce părinţii lor au plecat la cules de porumb împreună cu alţi localnici. La revenirea în comună a căruţelor încărcate, copiii au alergat după ele. Căruţele au intrat în curtea unui localnic şi copiii le-au urmat. Acolo, însă, fetiţa de un an şi nouă luni a fost atacată de câinele proprietarului, după cum ne-a declarat bunica. „S-a întâmplat foarte repede. Vecinul avea un câine mare ciobănesc pe care îl ţinea legat. Scăpase din cuşcă şi s-a repezit la fată. Până să sară lumea să o scape, a muşcat-o rău“, a spus Elena Andrei, bunica fetiţei.

Medicii spun că fetiţa era bine îngrijită

Fetiţa a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde s-a constatat că avea mai multe plăgi, prin muşcare, dintre care două deosebit de grave la cap, care au necesitat intervenţie chirurgicală. „A muşcat-o de două ori mai grav, pe partea dreaptă a capului, o dată de obraz şi orbită, iar a doua oară deasupra urechii şi colţii i-au pătruns în creier“, a explicat dr. Alexandru Cameniţă, şeful Clinicii de Neurochirurgie de la Spitalul de Urgenţă Craiova. Operaţia, deosebit de complicată, efectuată de dr. Cameniţă, a reuşit, micuţa pacientă urmând, potrivit medicului, să se recupereze total din punct de vedere neurologic. „I-am îndepărtat porţiunea din creier care fusese afectată. Norocul ei a fost, dacă se poate spune aşa, că i-au intrat colţii într-o zonă a creierului care dacă este afectată nu se produc paralizii“, a precizat dr. Cameniţă. Dacă neurologic fetiţa este bine şi chiar a început să mânânce, nu acelaşi lucru se poate spune despre ochiul drept, pe care medicii fac eforturi să-l salveze. În toată această poveste, vinovată pare să fie mama. Lavinia Zarafu, de 29 de ani, este cercetată de poliţiştii Secţiei 13 Rurală Segarcea şi de Parchetul Judecătoriei Segarcea pentru vătămare corporală din culpă, anchetatorii considerând că totul s-a petrecut din cauza mamei, care ar fi lăsat nesupravegheaţi copiii. Dacă a fost sau nu neglijentă cu copilul rămâne să hotărască instanţa. Medicii cred însă că a fost doar o scăpare de moment a mamei, pentru că fetiţa arată ca un copil bine îngrijit. „Un copil frumos, curat şi grăsuţ. Se vede că familia nu l-a neglijat“, a  spus dr. Cameniţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII